Oftat închis în auz
Mi-am turnat vorbele în palme, poftiți:
Voi, patru anotimpuri flămânde de mine,
Serviți.
Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă
A celor patru zări; ca focul în lemne
Surâd blândă.
Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz,
Nu-l gonește nici o rugăciune, nici o sudalmă
Preludiu confuz.
M-am răspândit ca un zbor neterminat
Din casă în casă, din palmă în palmă
M-am înălțat
În numele de Mamă.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1983)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
La vânătoare
Pădurile bârfei atât de dese-acum
Și căprioara, cinstea, încotro să fugă...
Nu rădăcini, fâșii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.
În sufletu-mi mai arde un chibrit -
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.
E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee,
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împușcăturile se-adună în trupul de femeie.
E criză de valută intersufletească...
Loviți în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul își retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinși și reci.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Criterii
Tu ești ecoul gândurilor mele
Al nebuniei dulce înțeles...
Hai, spune, după ce criterii
Stăpânul umbrei mele te-am ales?..
Hai, spune, din tăcerea ta enormă,
În care toți chinezii nu încap
Și vântul își ia propria ta formă
De jos până la cap...
Tu ești ecoul gândurilor mele:
A celora pe care nu le-am spus...
Am gândit cât frunză și stele -
Surâde-acum în fața mea Iisus...
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, ce frumos am mai iubit eu...
O, ce frumos am mai iubit eu, Doamne,
Ce fericit a fost acel bărbat
Pentru care bolta cea înaltă
Și norii, și vântul, și luna a cântat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Să curgă cerul o noapte toată
Și eu să văd cum inima ia foc -
Hai, dați-mi, cel puțin un om în stat
Să fi avut așa noroc...
Eu am iubit cum el nici n-a visat
Cândva, s-alunece sărutul de pe stele
Pe fiecare geană, uimit și separat,
Și el, bărbat în toată firea, - îmbrățișat,
Să uite că conduce-un stat...
Eu am iubit cum el nici n-a visat...
Și-acum pe umerii lui mândri, și înalți
Stau brațele-mi ca două păsări, care
Și să iubească-ar vrea, dar și să zboare...
Eu am iubit cum voi nici n-ați visat...
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făptură de om
Poți fi ninsoare. Pulbere fină. Rouă.
Târâitor ca omida. Atom ațipit. Dar păcat
Că ești orișicine, cum îți convine
Și numai făptura ta, de om, n-ai păstrat.
Poți fi ochiul al treilea, roata a cincea
Cum ți-i comod, surâzând tăcut,
În chipul tău de om, cu spirit sănătos,
Să te reții nu ți-a plăcut.
Și florile pentru iubită știi cât costă,
Facerea de bine arar o picuri din robinet,
Știut: nu te-a indigna a mea ripostă,
Nu te-a scoate din echilibru grija unui poet.
Tu, preocupat de tainice treburi, străbați
Toamnă ploioasă, prin glasul de copii,
Ți se rotește cântul vieții, vertiginos mânat
De mita pe care s-o iei nu întârzii.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdută în oglinzi
Femeie sunt, pierdută în oglinzi,
Surâsul n-ai să-mi schimbi, și n-ai să-l vinzi.
Ți-i lene să mă strigi, deși mă duc
Din mugur în floare să ajung.
Nici nu mă mir cu ora totul trece:
Și ochiul fost fierbinte indiferent și rece-i.
Poate clipa domină veșnicia,
Risipindu-mi glasul, să nu-mi strici bucuria...
Femeie sunt, pierdută în oglinzi...
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți bărbații
Toți bărbații
Care au trecut prin inima mea
Unii în fugă,
Alții reținându-se îndelung -
Ar putea și azi să mai revină
Cel puțin
Pe frunte să lase un sărut.
Toți bărbații
Din vina cărora
Inima mi-e palidă deseori
Ar putea să intre
În una din pagini
Cu ocazia acestei sărbători.
Ar putea să recunoască măcar unul
Că în umbra mea i-a fost comod
(Și un sfat a reținut precis),
Și apoi să-și ia în mâini destinul
Prins la pieptul meu
Precum un bold.
Toți bărbații...
[...] Citește tot
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiesc în privirea ta
Eu trăiesc în fereastra închisă de obloane
Să nu vadă cerul că-s eu către drum -
Timpul mă împinge, flămând de coroane
Crescute pe dinlăuntru a tot ce îți spun.
Sufletul zilei deschide a sa carte
La pagina scrisă de acum un an,
Si crede că-s mănunchi de glume curate
Neimportante pentru vre-un plan.
Ci eu trăiesc în fereastra ta, vis devreme,
Soarele întinde umbra-mi pe pereți,
Nenumărate patimi cearcă să te cheme
Să nu fugi de-acasă, cer de dimineți.
Eu trăiesc în fereastra ta, și când e noapte,
Și-n corp îmi dă năvală gândul tău, senin:
Nu lăsa privirea să-mi ducă anii departe
Că-n geamul tău deschis pot să nu revin.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (26 ianuarie 1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu fac schimb
Spre nenorocul meu nu-s tufă de măcriș,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier...
Eu viața nu mi-o schimb pe-un mărunțiș,
Și gândul orișicui nu voi să-l cutreier.
Gândiți, semenii mei, frumosu-i fără capăt,
Gândiți cât mai profund, și mai ales...
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Și răspândesc cu el întregul Univers...
În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e țesut al meu destin,
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă,
De mare bucurie - și mari dureri se țin.
Spre mirarea mea când norii dau năvală
Și tot ce am măreț înăbușă în ceață,
Nu schimb nicicând țărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de ață.
Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe treptele Guvernului
Pe treptele Guvernului, aici
Coboară timid și tăcut
O melodie căzută în brânci
Și-n umbra ei pianistul vândut.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Poetul dintre milenii, adresa este: