Rainer Maria Rilke în

Toamnă

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parc-ar ofili grădini, departe-n ceruri;
şi cad cu dezminţite gesturi.

Şi-n nopţi cade pământul greu
din toate stelele-n singurătate.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta cade.
Şi uite cealaltă. Ea e în toate.

Şi totuşi este Unul care ţine
căderea asta blând în mâna lui.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinusem îngerul prea mult la mine

Ţinusem îngerul prea mult la mine,
şi sărăci în braţele-mi sărmanul
se micşoră iar eu crescu-i spre bine:
mie deodată jalnic deveni aleanul
şi el un tremurat plin de suspine.

Pe urmă cerurile înapoi i-am dat, -
Şi îmi lăsă apropierea din care dispăru;
El învăţă plutirea, eu viaţa-am re-nvăţat,
eu l-am recunoscut cum el mă cunoscu...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du Carousel

Omul cel orb ce stă pe-o punte,
sur ca o piatră de hotar fără de nume,
el poate este doar un fapt, anume
din depărtări spre stele să le-nfrunte
adâncul lin, tăcut centru de constelaţii
căci totu-n juru-i prins de oscilaţii.

Neprihănitul este el care stă drept
la încâlcite drumuri pus să steie;
intrarea-ntunecată să încheie
neserioasei lumi, Preaînţelept.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticipare

Sunt ca un steag înconjurat de vânuri ce vuiesc.
Presimt cum bat, cum vin, vreau să trăiesc,
în timp ce lucrurile jos încă mai stau:
domoale uşile se-nchid, vetrele sunt liniştite;
ferestrele nu tremură, iar greutăţile sunt prăfuite.

Cunosc furtunile şi-s agitat ca mări răzvrătite
Şi mă întind şi cad în mine
şi mă arunc şi singur sunt
în marea-nvolburată.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (28 noiembrie 1897, Berlin-Wilmersdorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr sunt

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieşi afară
din cameră, unde tu totul ştii;
casa ţi-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiţi ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în faţa lui ridici copacul negru tot
şi-l pui mlădiu şi singur cerului altare.
Şi lumea ai creat. Şi ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Şi cum voinţa ta-nţelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi să plece...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întreaga-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!