Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Comentarii recente | Top surse

Tu ce-ai făcut astăzi? de Ovidiu Scridon

Urare

Să ai
Împliniri în vise,
Tristețile stinse,
Nesfârșite bucurii
Fără gânduri fumurii!

Să simți
Pace și-armonie
Fără ironie,
Dragoste adultă
Și iubire multă!

Să fii
Sărac în sărăcie,
Bogat în fericire,
Cu suflet curat,
Mereu inspirat!

Sănătate-n toate,
Firesc zi și noapte.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noul an nou

Orașul freamătă sub cerul gri
Decembrie-l îmbracă-n sărbătoare,
Oceane de pași mereu grăbiți,
Semafoare inutile se-ntrec jucăușe
Într-un ciclu nesfârșit de culori succesive,
Luminând neputincioase
Autoturismele înțepenite-n așteptare.

Noul an nou
E gata să ne surprindă.
Timpul doboară toate recordurile de viteză.
La mulți ani!

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamna

Culorile lumii dansează
În adierea vântului,
Răcoarea dă târcoale simțurilor,
Un strop rătăcit coboară
Liniștit, școlărește,
Spre pământ.

Livezile sunt gata
Să devină gem și compot,
Bachus mustește
Amețit de bogăție.

Nopțile tot mai lungi,
Visele tot mai adânci,
Vara tot mai trecută,
Iarna peste gard,
Primăvara, vis îndepărtat
Si tot mai vinovată,
Toamna.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumină

Liniștea nopții
Se sparge-n lumina zorilor,
Mii de culori pătrund în sufletul tău.
Este o nouă zi, o nouă provocare;
Împlinește-ți visele,
Trăiește-le,
Privește cerul,
Fă din viața ta lumină,
Alege nuanțele frumoase,
Alege să zâmbești,
Alege bucuria,
Adevărul, bunătatea.
Împarte toate acestea cu cei din jur
Oamenilor le stă bine să fie buni;
Împărtășind frumos și culoare
Vei deveni
Lumină.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viață

Prea multe așteptări și timpul zboară,
Iar ce e dus rămâne veșnic dus,
Tic-tac-ul grabnic mersul ți-l măsoară
Și-n fiecare clipă te-ndrepți spre apus.

Prea multe inutile griji te-neacă,
Te-afunzi adânc cu fiecare gând,
Lași prea ușor momentele să treacă
Și ani din existența ta trec rând pe rând.

Mâine e-un "astăzi" ce va fi uitat,
Ispite tainice mereu te-agață,
Adesea ești absent nemotivat,
Din darul ce se cheamă, Viață.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilărie

Dacă anii aceia s-ar putea întoarce,
Aș atinge visele cu palma,
Bucuria inocenței mi-ar împrăștia uitarea
Peste tristețe,
Tata m-ar purta pe umeri,
Mersul mi-ar fi zbor,
Aș alerga după fluturi colorați,
Verile mi-ar părea nesfârșite,
Ploile mi-ar stropi fericirea,
Aș fura cireșe necoapte,
Genunchii mi-ar fi mereu juliți de asfalt,
Aș crede că toți copiii din lume sunt prieteni,
Dar aș împărți ciocolata
Doar cu fetițele frumoase
Din blocul vecin.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Pașii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simțit-o?
Ai lăsat îmbrățișarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleștarea gândurilor tale?
Ai simțit bucuria clipei, firescul emoțiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările și răutățile semenilor supărați?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepți spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simțit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet

[...] Citește tot

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Tu ce-ai făcut astăzi?, adresa este:


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook