Oscar Wilde în scrisoare către Alfred Douglas

Spânzurătoarea de care atârn acum în istorie este oricum destul de înaltă.

Oscar Wilde în scrisoare către Alfred Douglas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând aici, în această celulă întunecoasă, în haine de osândit, un om dezonorat şi distrus, mă învinuiesc. Mă învinuiesc că am permis unei prietenii neintelectuale, o prietenie al cărei scop primar nu era crearea şi contemplarea lucrurilor frumoase, să-mi domine complet viaţa.

Oscar Wilde în scrisoare către Alfred Douglas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să îţi dai seama acum că neputinţa ta de a fi singur, firea ta, atât de revendicativă şi insistentă, absenţa oricărei capacităţi de concentrare intelectuală, accidentul nefericit – pentru că îmi place să cred că nu a fost altceva – prin care ai fost incapabil de a-ţi însuşi "temperamental oxfordian" în chestiuni de natură intelectuală, că n-ai fost niciodată capabil, vreau să zic, să te joci graţios cu ideile, ci ajungeai doar la violenţă de opinie... Mă învinuiesc că ţi-am permis să mă aduci într-o stare de ruină financiară totală şi discreditantă.

Oscar Wilde în scrisoare către Alfred Douglas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu băiat, sonetul tău e chiar încântător, şi e o minune că buzele tale roşii ca trandafirul sunt făcute pentru muzică şi cântare, dar şi pentru sărutat. Sufletul tău firav de aur se preumblă între pasiune şi poezie. Îl ştiu pe Hyakinthos, de care Apollo se îndrăgosti atât de nebuneşte, erai tu în zilele Greciei de atunci. De ce eşti singur în Londra, şi când te vei duce în Salisbury? Mergi acolo să-ţi răcoreşti mâinile în amurgul cenuşiu al obiectelor gotice şi apoi vino aici ori de câte ori vei vrea. E un loc minunat şi numai tu îi lipseşti. Dar întâi treci pe la Salisbury. Întotdeauna, cu iubire nemărginită, al tău, Oscar.

Oscar Wilde în scrisoare către Alfred Douglas (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!