Imnul zânelor
Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoșească,
destinul nostru să-mplinească.
Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul sacru,
VĂ TREZIȚI!
De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.
Noi suntem zânele,
VENIȚI!
La focul sacru,
VĂ TREZIȚI!
[...] Citește tot
cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- Octavian Sărbătoare despre timp
- despre religie
- despre lumină
- despre legi
- despre iubire
- despre foc
- despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Imnul trezirii neamului românesc
Venit-a timpul de trezire.
În lunga noapte adânciți
noi am uitat de nemurire.
Deschideți ochii, vă treziți!
Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.
Ne ierți Zamolxe, zeu slăvit!
Duși de restriște te-am uitat!
Dar astăzi știm c-ai revenit,
din foc și piatră ne-ai creat.
Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.
[...] Citește tot
cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi Octavian Sărbătoare despre suflet sau despre viață
Întruparea sufletelor străbunilor
Stirpea noastră se renaște,
din tăciuni de rug aprins.
Pământul ne recunoaște,
de-acum moartea am învins.
Suntem din ce în ce mai mulți,
Deschis-am ochii în lumină.
Am coborât în văi din munți,
cu inima de soare plină.
Legendele ni-s mărturie
că trebuia să ne-ntrupăm.
Hălăduiam pe munți, pârâie,
suntem acum în trup de om.
Zamolxe-a vrut să ne întoarcem.
Eram știuți frumoși și drepți.
Și multe-n lume o să facem,
vom fi ai lumii înțelepți.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Octavian Sărbătoare despre munți, despre moarte sau despre inimă
Sfat de preot zamolxian
- Părinte, îți suntem copii,
ne spune-acum, dacă se poate:
Când Deceneu ne va veni,
calea luminii să ne-arate?
- Atunci când ni s-o ușura,
crucea ce-o ținem pe grumaz,
și agonia fricii va-nceta.
La acel timp, el va fi treaz.
Că Dumnezeu nu e-n durere
și-n spaimele ce intră-n noi.
El e-n lumină și-n iubire.
Să fie Deceneu cu voi!
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugul lui Zamolxe
S-aprindem rugul lui Zamolxe
și să vorbim cu Dumnezeu.
Și ale noastre vreri și vise,
să fie duse sus, la zeu.
Când zeii noștri-or reveni,
în vetre, temple și altare,
ne-om vindeca și ne-om zidi.
Vom ști că sufletul nu moare.
Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ținut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torța-n vale
și-om împlânta-o sus, pe vârfuri.
Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoșească!
[...] Citește tot
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Octavian Sărbătoare despre vorbire sau despre visare
Noi știm ce e nemurirea
Noi nu suntem născuți prin pustiuri,
pe noi nu ne puteți amăgi.
Avem sufletele din munți și din râuri
și inimi de foc. Suntem vii!
Ca vulturii ne-nălțăm pe creste și stânci
și nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetați de dreptate.
De-o fi să plecăm din viață curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi știm ce e nemurirea.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt
Sunt zâmbet de mare
și mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
și învăț tăcând.
Sunt suflare de vânt
și-mprăștii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
și ard când invoc.
Sunt pădure de taină
și ca veșnică haină
a măicuței pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletele geto-dacilor
Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculați.
Și ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupați.
Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug și piatră ne-om ivi.
Din patru zări ne vom renaște,
pășind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaște
născuți din focul regăsirii.
poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rug de seară
Atuncea când credeam în tine
eram viteji, stăpâni pe noi.
Acum suntem o tânguire,
că am uitat c-am fost eroi.
Străbunii noștri-s în pământ,
Lupii-au rămas să-i mai jelească.
Noi? Venerăm un gol mormânt,
uitând de legea strămoșească.
Tu Doamne zeu te-ndură iară,
în suflete să ne cobori.
Ți-aprindem rugul astă seară,
ca să ne faci nemuritori.
Oprește-ne să ducem cruci!
Ia de pe noi jugul durerii!
Tu ești acolo sus pe stânci,
dar ne privești, din rugul serii.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arborele vieții tale (binecuvântare dată de Zâna Pădurii)
Ramuri verzi așa să-ți pună.
(zâna îi așează o coroniță pe cap)
Eu sunt a Pădurii Zână
ce-acum vine să-ți dorească
viața ta să înverzească.
S-o trăiești într-un mister
ce-o s-ajungă pân-la cer.
Și mereu să străjuiești
tot ce-n viața ta iubești.
Pe căldura cea mai mare
să-ți fie numai răcoare.
Ca stejarul să-nfrunzești
toată viața să iubești.
Sufletul mereu să-l scalzi
în pădurile de brazi.
Când ești la cules de mure
la răcoarea din pădure,
de-ți vei aminti de mine
eu voi fi mereu cu tine.
Dragostea tu străjuiește,
[...] Citește tot
poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!