Prolog
Logodna vieții mele cu ursita
S-a petrecut fără să vreau, să știu.
Privighetoarea-și va cânta dosita
Tristețe, eu fatalul meu sicriu.
La ce-mi surâde vestea de oracol,
Că voi urzi al lumii rost în cânt?
Tot sensul cântecului e spectacol
Și nu trezirea celor din mormânt.
De voi întinde simțurilor cupa
Otrava cucutei tot va trăi.
La ochi de-aș duce cu pornire lupa
Nu voi afla nimic în clară zi.
Cine așteaptă versurile simple
Mai mult decât al primăverii timp?
Și cine-și sparge propriile tâmple
Să afle-n creieri mult visat Olimp?
Socot că m-am uitat într-o greșeală:
În propria-mi găoace mă înec.
Mai mult nici visul nu mă mai înșeală
[...] Citește tot
poezie de Nicolai Costenco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
