Nicolae Matei în

Vântul şi dorul

Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală,
Amândoi se-împacă bine, umblă brambura, hai-hui,
Peste plaiuri ruginite şi peste pădurea goală.

Zburdă lin peste văzduhuri, spre înaltul cerului,
Norii i-au primit la joacă, se întrec în vânzoleală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală.

Vântul s-a întors cuminte şi cuprins de toropeală,
Obosit, cu-aripa frântă căzu pradă somnului,
Doru-întârzie să vină, încă stă la îndoială,
Îmi fac griji că nu mai vine şi-am căzut la învoială
Să-l reclam, de mâine-începe urmărirea generală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia

Au explodat caişii! S-au trezit îngerii,
Se sună deşteptarea în Valea Plângerii,
Un câmp de luptă aprig se-ncinge în livadă,
S-au pregătit toţi pomii, se urc pe baricadă.

Au explodat caişii! Li s-au aprins fitilul,
Se-arunc-acum în luptă corola şi pistilul,
Pe front le-au căzut sorţii în linia întâi,
Se luptă pentru moarte să-i pună căpătâi.

Au explodat caişii! S-a-mprăştiat obuzul,
S-a desfundat urechea, mi-a revenit auzul,
Sfărâmături căzute, plutesc, ating pământul,
Un strigăt de victorii ridică-n slavă vântul.

Au explodat caişii! O schijă mă răneşte,
Pătrunde-adânc în mine, în suflet se opreşte,
Un suflu euforic străbate şi mă-mbie,
Câştigă primăvara o primă bătălie.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua râsului

Bătrânel ca el mai rar,
Vilă şi maşină mică,
Plin de bani la buzunar
Şi nevastă tinerică,
Întrebat dacă mai poate,
De-i mai rulează mosorul,
Se dădea cocoş la toate:
"Încă-s bun, merge motorul!"
N-a trecut decât o vară,
Termenul era trecut,
Se trezi întâia oară
Că nevasta i-a născut.
Anul a trecut în grabă
Pe-ndelete şi subtil,
Moşul şi-a văzut de treabă:
S-a mai născut un copil.
S-a dus la maternitate
Chemat să dea un răspuns
Legat de paternitate
De-ar avea ceva de spus.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-mă la viaţă

-Întoarce-te, suavă primăvară
Şi umple-mi golul ce mi-a fost lăsat!
Vino, trezeşte-mă la viaţă iară,
Dă-mi înapoi ce iarna mi-a furat.

Tu-mbraci copacii cu mugurii plăpânzi,
Se vor umfla şi vor plesni îndată,
Firave frunze împinse spre izbânzi,
Râzând, vor înverzi pădurea toată.

Tu laşi izvorul lin curgând spre vale
Să şiroiască-n scurgeri cristaline,
Aduni în vaduri unduiri domoale
Şi-aduci în murmur zumzet de albine.

Tu-ntorci din pribegie de departe
Păsări cu dor neţărmurit de-acasă,
Zburând din zori şi până-n prag de noapte
Nu ştiu de oboseală, nu le pasă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaş sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă vara...

Zbenguie vara încinsă,
Din tălpi scapără scântei,
De tristeţe e cuprinsă
Că se duce vremea ei.

Lanurile-ngălbenite
Îşi arată roadele,
Livezile pârguite
Aprind lampadarele.

Vântu-aduce adiere
Hoinărind în deal la vie,
Strugurele-a prins putere,
Plină-i vena sângerie.

Florile din grădiniţă
Cu răbdare suferă,
Cad uşor în neputinţă
Şi petale-şi scutură.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţii

Sălaşe ascunse în bălţi îngheţate,
În cuşti oţelite, împietrite de ger,
Zac mărmurite-n stufărişuri uscate
Cu vârfuri de lance-ndreptate spre cer.

În albul zăpezii ce-n câmpuri străluce,
Prin dâmburi de gheaţă uşor vălurite
Se-alungă în zare umbrite năluce,
Mistreţii, în turme, trosnind din copite.

Năvală în tropot, în sumbre privelişti,
Aleargă-n decorul pierdut prin nămeţi,
Gonesc înspre lanuri lăsate-n izbelişti
Să scurme pământu-n căutări de ştiuleţi.

Colţii de fildeş străpung crusta gheţii,
Nări pufăinde se-afundă-n zăpadă,
Cu ochii lor ageri atenţi stau mistreţii,
Îşi ronţăie hrana, îndură şi rabdă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul meu a obosit

Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvăşesc răzleţe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorinţă ce nu moare.

Se tot uită după noi întristata primăvară,
Nu putem să fim cu ea, este pentru-ntâia oară,
Priveşte cum stăm la geam, ne vede închişi în casă,
Ar dori să o-nsoţim dar necazul nu ne lasă.

Încă mai mocneşte focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere lin mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viaţa ce mi-e hărăzită în restrişte n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.

De a vieţii frumuseţe n-am să mă despart uşor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi îndrept paşii spre capăt,
De mă-mpiedic, mă ridic, dar iubirii nu-i pun lacăt.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de vară

Soarele în vâlvătaie
Dogorind pe boltă trece
Uscând urmele de ploaie,
Încălzind pământul rece.

Râu-învolburată apă
Spumegă în al său val,
Lăstunii cuminţi îşi sapă
Cuiburi trainice în mal.

Prigoria stă pitită
Cu aripile-i încete,
Nu mai ţipă-i liniştită
C-a plouat şi nu-i e sete.

Într-o adiere blândă
Trece vântul vlăguit,
Grauri lacomi stau la pândă
În vişinul pârguit.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!