Mircea Trifu în

Lui Iacobus Danaus, care fiind îndrăgostit, devenise taciturn

Tu, izvor de vorbărie,
De o vreme eşti zălud:
Faci atâta gălăgie,
Că şi musca o aud!

epigramă de Mircea Trifu, după Nicolaus Olahus
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua unei mame

În poala ta aştept de-atâta vreme,
E obosit şi doarme-al tău destin,
Măicuţă,-ţi fac sărate, lungi poeme,
Ţi le recit şi-adorm şi eu puţin.

Am să te port de mână până-acasă,
Căci cerul ei demult e fără stele,
Stau toate căzătoare-aici pe masă,
Căci greu e fără tine printre ele.

Am să-ţi citesc cum îmi citeai odată,
Am să-ţi recit cum tu m-ai învăţat,
Un pic doar să-ţi fiu mamă şi tu fată,
Şi să-mi zâmbeşti în somnul alintat.

Şi am rugat vioara mea căruntă,
Să-ţi cânte-n visul tău un cântecel,
Ca tu măicuţă-n adormirea sfântă,
Să deschizi ochii somnului, cu el.

poezie de Mircea Trifu (7 martie 2016, Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triunghiul de taină

Sunt dorul născut în formă de cruce,
Crescută în lemnul purtat de-un sărman.
O milă de-un veac timid să ridice,
Un cântec în bradul sfârşitului an.

Se aprinde un roşu din albul zăpezii,
Trezirea la viaţă a ochilor goi,
Culorile sării în pletele-amiezii,
Se aştern pe cerul ce doarme în noi.

Privirea de teamă deschide-o fereastră
Şi noaptea e-o scuză, să pot să trăiesc,
Căci plânge iar cerul cu lacrima noastră
Şi-n mine mi-e sete de-al tău "te iubesc".

Pe cer desenat fac un colţ dintr-un unghi,
Dintr-un roşu cuvânt, două inimi sihastre,
Se trezeşte pământu-n-al nostru triunghi
Şi se umple iubirea de tainele noastre.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aur şi argint

Sunt într-un vis, pe-un ţărm de mare
Şi ziua-mi cere voie să adoarmă,
Văd valurile-n patul lor de sare,
Cum împăcate, coamele îşi sfarmă.

Acum magia-ncepe cu-n blestem
Ce de-o eternitate se repetă,
Când în apusuri, raze aurite gem,
Alte de-argint în urma lor regretă.

Şi soarele, în adormirea grea,
Simte în pieptul lui furtuna,
Ce disperat o lasă-n urma sa,
Când, resemnată, se trezeşte luna.

Acesta-i ciclul nemuririi lor,
Ce are rădăcini neamplinite,
Între destine scrise în decor,
De nemiloase lacrimi adormite.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri sărutate

Pe ţărmul vieţii mele,
Innobilându-mi chipul,
Aprind pe cer candele
Să ardă-n ele timpul.

Şi pe nisip scriu "dragă"
Iar marea mi-l culege
Şi în abis aleargă,
Misterul să-i dezlege.

Din valuri închinate
Cu sare şi argilă,
Pe spume ne-bronzate,
Se naşte-a mea copilă.

Din floare de coral,
De mare tăinuită,
O sfântă-n sfântul Graal,
Dar încă ne iubită.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adormirea lunii

Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Şi-ncărunţita sete-l bea grăbit.

Întorci cu ochii paginile crucii
Şi le sfinţim cu împăcarea noastră,
Vom aştepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăşi la fereastră.

Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.

Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbeşte adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... şi-un pulovăraş de lână.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de-o singură lumină

Îţi aminteşti, iubire, mai ţii minte,
De fiecare dată-ţi prindeam mâna
Şi-o petreceam aşa ca Săptămâna
Mare, acoperiţi doar de cuvinte?

De fericirea izbucnea în lacrimi,
Doar eu ţi le strângeam degrabă,
Când le sorbeam silabă cu silabă,
Iubindu-ne sub sfeşnice de patimi?

Şi-ţi aminteşti de gura mea iubită
Când te ţinea în zbor până şi ziua,
Iar tu îmi murmurai "Iubite, piua"
Şi adormeai pe mâna-mi adormită!

Pândiţi eram la colţ de Găuri negre,
Când noi treceam prin fiecare vamă,
Doar în arginţi plăteam, nu în aramă
Luntraşului, să vadă că nu vede.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur pe versul meu, copilă

Îmi pun în traistă stropul de ruşine,
Căci înnorat e cerul şi-i prea mic.
Cobor încet şi mă dezic de mine,
Am tot cerut şi nu mi-am dat nimic.

Mă răzvrătesc, prezentul ăsta doare
Şi nici trecutul nu a fost mai bun,
Trădat sub lună, alteori sub soare
Un singuratic poate sau nebun.

Dorinţele se-ndepărtau în noapte,
Eu nu am fost, dar trebuia să fiu.
Nu ascultam al crucii mele şoapte
Ce îmi chema la ea al meu târziu.

Prin vers prea multe vieţi trecură
Şi în cuvinte-aşteaptă alte vieţi.
Le curăţ cu batista biata gură,
Şi sarea asta-a vechilor tristeţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti magica lumină

Spune-mi, iubito: "vino", de vântul bate aprig
Şi marea de o mângâi şi palmele ţi-s reci,
De razele de soare vor hiberna în iarna,
Şi nepăsarea cere din corpul meu să pleci.

Cere să scriu, iubito, de clipa e-mpotrivă
Să aibă-ntr-o clepsidră eternul său legat,
De versul se-ndoieşte şi-n neputinţă strigă
Că pana nu-i stăpână, chiar de îi sunt argat.

De nu-ţi răspund, iubito, întoarce-te în timp
Şi strânge-mă în brate, ca muntele, izvorul,
Botează-mă, dorito, şi-ascunde-mă în somn,
Un dor de pâine lasă-mi şi nu uita ulciorul.

Da, să nu uiţi, iubito, ulcioru-i huma coaptă
În formă de vioară, ce din clepsidră, naşte,
Un stup imens de vise, ce se hrănesc din tine,
Căci tu astâmperi setea şi-a îngerilor oaste.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catedrală la piept strânsă

Sunt un Norocos, în viaţă, blestemată dimineaţă
Şi orice apus din mine, astăzi mă sfinţesc strămoşii,
În icoane mă cocoaţă, ca un bulgăre de gheaţă
Ce îl rastignesti pe cruce şi-l plăteşti cu ouă roşii.

Tu Nerăbdatoare încă, rabdă-n taina ta adâncă
Căci în versurile sale te-a bătut de mult în cuie,
Ea n-aude că-i de stâncă, rece, palidă poruncă,
Iar tu Pulbere de fată ai s-ajungi a ei statuie.

Fac din picături de sânge, însetatului i-ajunge
Să ridice-o catedrală cu băncuţe ca la şcoală,
Unde răul ce te-atinge stă în inimă şi-ţi plânge,
Că-i boier, ori coate goale... picătură de cerneală.

Singura carte ce-i scrisă cu parfumul de caisă
E ţinută-ntr-o icoană cu o toartă, parcă-i cană
De eşti dună de nisip, însetată poartă-nchisă,
Tu apleacă-te şi soarbe şI se mai alină-o rană.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!