Despre oamenii politici «providențiali» aflați la cârma țării s-a spus, pe bună dreptate, că dacă nu au șansa de a intra în istorie vor intra cu siguranță în geografie.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi scriem poezia pe mari bucăți de pâine.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi ce a mai spus Mircea Dinescu despre poezie
Primele poezii le-am citit la școală, în manuale. Erau poezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aș fi vrut să scriu și eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a șasea, mi-am luat carnețelul și m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a întâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un volum de Blaga, care m-a lăsat cu respirația tăiată. Asta mi-a declanșat febra lecturilor.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sora si frate!
Instrument cetos cu coarde
si burdufuri si pedală
moartea vine si-semparte
fiecaruia egală.
Doi cartofi se iau de mâna
doua frunze-si spun adio
fata popi e-n fintina
griu-i alb si mort în piua.
-Frate, frate un'ti-e sora ?
-Sus în turn să nasca ora.
-Sora, sora un'ti-e frate ?
-Jos la Balgrad, sub cetate
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Mircea Dinescu despre timp
Sunt tânăr, Doamnă
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă știe pe de rost
și ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aș putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înflorește și doar uitarea plânge.
Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am așezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aș mânca, sătul
nu m-aș încape în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
și vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet și stelele în os
și să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă țin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile și unchii.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Trăiesc o viață foarte frumoasă. Mă interesează lumea asta normală. Decât invitat pe yacht-ul vreunui miliardar, mai bine în bărcuța mea la malul Dunării.
citat din Mircea Dinescu (2009)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că am crescut cu mitul câmpiei, îl citisem pe Ștefan Bănulescu, întinderile nesfârșite mă fascinau.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actorul
Azi scriem poezia pe mari bucăți de pâine
arta-i mașinăria de curățat cartofi
chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mâine
actor retras ca melcul în pantofi.
Iată cum din teroare pianul spală rufe
și sar din pieptul nostru cameleoni de preț
iată cum scoate limba ceasul zvârlit în tufe
ca vipera aprinsă de fiere și dispreț.
Iată cum umblă foamea prin cântec ca o mamă
cum calcă pacea beată pe morții din tranșei
o mână scoate-n ceruri un înger de reclamă
o alta zvârle molimi pe turmele de miei.
Tu care-ți pui pistolul la tâmplă ca pe-o floare
când sus în nori rânjește hazardul roz și chel
tu care mori de noapte și mori de fiecare
porți viermele în palmă ca pe un scump inel.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine crede însă că fericirea în copilărie ține de câte feluri de mâncare ai se înșală. Am trăit într-o lume ultramodestă, dar m-am simțit bine și liber.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și Mircea Dinescu despre copilărie
Numai în lumea noastră literară geniul trebuie să fie pustiu, tebecist, singur și trist. Eu nu vreau să apăr burghezia, vreau doar să spun că suferința nu e bună. Ea îți omoară până la urmă și nervul și sensibilitatea.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!