Amintire din prezent
Câte dimineți mi-au fost furate,
Când visam să nu mă mai trezesc
Niciodată la realitate,
Loc în care nu te regăsesc!
Preferam să te visez venind
Și să-ți împrumut realitatea,
Vrăbiilor, vesel ciripind,
Imputându-le complicitatea.
Iar când mă trezeam, într-un târziu,
Soarele, prea sus pe cer scăpat,
Mă orbea de nu puteam să scriu,
Și uitam îndată ce-am visat.
Intuind a minții tale trudă,
Azi am răsărit mai luminos,
Alungând realitatea crudă
Cu prezența unui vis frumos.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă tem, deci exist
- De zis, ce-ai mai zis?
De scris, ce-ai mai scris?
M-antrebat un gând,
Lacrimi picurând,
Căci eu, de gândit
Nu am reușit
Să gândesc nimic,
De un an și-un pic;
De un an și cât
Nu gândesc, atât
Mă tem, tremurând,
Că nu mai sunt gând...
- Păi, dacă ți-e teamă,
Ești, de bună seamă,
Tocmai pentru că-ți
Este frică să-ți
Recunoști ființa,
Dacă n-ai putința
Să fii aplicat;
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A doua zi de primăvară
A doua zi de primăvară,
Se simte parc-ar fi din flori;
Se pregătește de cu seară
Pentru buchetele din zori.
Din prima zi de mărțișor
A doua stă s-o-nlocuiască,
Pe două martie, de dor
Florile-ncep să se pălească.
Dar țineți minte ce vă spun,
Pentru când se vor fi uscat:
Sacrificate din ajun
Au fost, însă nu s-au trădat,
Căci li se-aseamănă leit
Celor ce astăzi, îmbumbite
Bărbații toți le-au dăruit:
Și moarte stau neofilite
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colț de iarbă zeu, fiu de curcubeu
- Bună dimineața, ploaie grea!
N-ai văzut-o-n cer pe mama mea,
Cu ochi negri ca de catifea,
Cu păr alb, ascuns după vopsea?
- Bună dimineața, fir ușor!
Mama ta iubește negrul nor
De la care tocmai mă cobor,
Vis încărunțind multicolor.
Mama ta dorește să-nverzească,
Sângerândă să te zămislească,
Dintr-un lapte alb să te hrănească,
Sub un ochi albastru să te crească.
Vorbele-i ți le transmit chiar eu:
Iartă-mă că-s albă, fiul meu,
Fi-vei firelor de iarbă zeu,
Tatăl tău va fi un curcubeu!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Credința lui Robu
Pe-aici nu trece timpul, nici moartea; numai vântul
Și fragii mici la umbră se coc puțin mai greu,
La soare șerpii mari își leapădă veșmântul
Întinerind, adică: există Dumnezeu!
Din locul ăsta dacii priveau până departe
Văzând ce nu se vede la Pol, în Empireu
Și-apoi plecau la luptă, la vie sau la moarte
Cu zâmbetul pe buze: există Dumnezeu!
Colea pe deal, în vis, pe tine te-am văzut
Frumoasă ca lumina. Cum să mai fiu ateu
Când m-ai chemat aproape de cer și mi-ai cerut:
"Iubește-mă, că vreau!": există Dumnezeu!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E seară, povară-s la moară (a se citi în clar-obscurul Efectului Doppler din acustică)
M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai grea.
Nimic n-are poetul, când are tot ce vrea;
Puneți-mi, de se poate, zăbală, frâu, ham, șea,
Duceți-vă la moară, cu mine, pe șosea!
M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai greu.
Potcoavele tocite fac trap galopul meu,
Bătrânul sunt, ce țipă: copile, stai mereu,
Și nu mai bate calul, căci poate sunt chiar eu!
M-apasă înserarea. Pe tâmple, tot mai grei,
Se-aud la cotitură, spre moară, pașii mei...
Nu Doppler e de vină, de vină sunt acei
Ce te-au trimis în cale-mi, povara să mi-o iei!
poezie de Marius Robu (12 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curbura sunet-privire
De nesomn, mă doare mintea,
De nevis, ochiul mă doare,
Pe când inima cumintea
Sună, toacă răbdătoare...
Am nevoie de bătaie,
Însă cine să mă bată,
Dacă inima se-ndoaie
Ca o toacă-ncovoiată?
Inimă, te rog din toate
Ce mă dor fără-ndurare,
Stai cu mine și mă bate
Până fiul meu cel mare
Va putea singur să toace,
Pe vârfuri suit un pic!
Vezi cum sună! Dacă-ți place,
Stai să toace și cel mic!
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu (22 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gesturi
Tandrețea picăturilor de rouă
Și-a cuiburilor împletite fin
De ciocul păsărilor care ouă
Și-așteaptă mute puii până vin...
Tandrețea picăturilor de ploaie
Și-a vântului ce nevăzut adie
A focului molatică văpaie
Și mâna mea ce despre toate scrie...
Tandrețea picăturilor de plâns,
De ploaie, de sudoare sau de rouă
În sufletul poetului s-a strâns,
De-aceea mâna mea când scrie, plouă...
De-aceea mâna mea când plouă, scrie
Doar pentru cea mai tandră-ntre femei;
De vânt mi-s degetele când adie
De foc și de mătase, părul ei.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul singur e mut
În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minții și mă la
Să mă gândesc de-a lungul și de-a la
Celor la care omul se gândeș
Când, provizoriu, sufletu-i lipseș;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu fața la pere,
În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ținându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin
De sufletul care se relaxea
De dimineață până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Re)cunoaștere de seară
Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Și blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,
Hai să ne-ntoarcem în același loc
În care ochii tăi și ochii mei,
Necunoscuți, ne-au pus la inimi foc
Și hai să nu ne mai cunoaștem! Vrei?
Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoașterea puțină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abțină
Să se îmbrățișeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaștem noi:
O veșnicie de la despărțire,
De când, în loc de unul, suntem doi.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
