Clipa nemuririi
Aștept să treacă ziua, să vii tu.
Nu-mi mai trimite-n locu-ți niște stele
Și nu mai zăbovi pe cale, nu,
Răsari la timp din visurile mele!
Aștept să treacă noaptea, să apari
În locul soarelui strălucitor
Nu-l mai trimite iară, ci răsari
La timp, căci vreau să fiu nemuritor!
Nemurirea nu e timpul nesfărșit,
Clipa nemuririi cel mai grabnic trece,
Nemurirea-i numai timpul potrivit,
Nicidecum această veșnicie rece.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iz(bucnire)
Sângele meu, simțind mirosul verii,
Mă-mbie către munți ca pe somoni,
Anticipând sfârșitul primăverii,
Gonind în ochii-mi turme de bizoni.
Sângele meu, simțind miros de mări,
Mă-mbie către țărm și către soare
Pe contrasensul primei alergări,
Lăsând în gura mea un gust de sare.
Inima mea, precum o căprioară,
Dorită cam de mult de sărătură,
Din pieptu-mi dulce ar țâșni afară,
În pieptu-ți ocnă, dintr-o săritură.
poezie de Marius Robu (7 iunie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
PARCĂ FOCUL
Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară și de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.
Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte și ispite.
Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar și ce puțin mai sunt cuminte,
Și cresc, de parcă focul m-alăptează!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am două scuze
Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiș, de când le știu.
Și parcă le-ar cunoaște de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.
În mâna mea, o mână ți-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu știu ce ți-am răspuns, dar te-am mințit;
Eram și înghețat și fericit.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune la ger
Focul s-a stins demult în sobă
Doar stelele mai ard în cer;
Sângele meu, bătând o tobă,
Cheamă la nuntă flori de ger.
Nu vă mirați! La nunta mea,
Tocmită cum ce somnul vine,
Din cer mireasa va cădea
Topindu-se la piept la mine.
Gerule, gerașul meu,
Dacă-L vezi pe Dumnezeu,
Spune-I că la nunta mea
S-a topit un fulg de nea;
Semn că primăvara vine
Și că nu mai cred în tine,
Semn că vara nu-i departe
Și că nu mai cred în moarte!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
FIUL SOARELUI SFIOS
Mă irosesc în vorbe și-n gesturi de iubire
Precum o lumânare în sfeșnic, de demult;
În jurul meu ard becuri cu mare strălucire,
Putere, bogăție și dragoste-n tumult.
Mă tem sfios de vânturi, și-o gură cât de mică
Mă poate stinge-n joacă sau ca să-și bată joc,
Am tată mândrul soare, dar tot îmi este frică
De cei ce luminează, deși nu ard în foc.
Sunt predispus la moarte, căci sufăr de iubire
Și mă topesc în versuri, visând la nemurire.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plâng în scris
E primăvară, mamă, stau mugurii să nască,
Miroase-a viorele, a dor și a colastră,
Pe câmpuri, iarbă crudă ies oile să pască,
Nepoții tăi sunt bine... privesc de la fereastră.
Stă lumea-n case, mamă, nu pot să spun ce-o ține,
Dar ăsta e motivul din care nu-s prezent,
La șase ani din ziua din care-s fără tine,
S-aprind o lumânare la crucea ta. Absent,
Îți fac o pomenire în suflet, stau închis,
Îți fac o pomenire din suflet, plâng în scris.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceartăcere
Nu mă mai cert cu nimeni, de la o vreme-ncoace.
Și Dumnezeu se miră că nu mă mai privește
Dacă-i Cuvântul însuși, cuvântu-i de ce tace,
Dacă-i Tăcerea însăși, de ce mă asurzește?
Voi fi-mpăcat cu sine, de la o vreme-ncolo,
Nu mă voi recunoaște când o să mă-ntâlnesc,
Despre aici voi spune că nici n-am fost acolo,
Despre acum voi spune că nu mi-l amintesc.
Confrații mei, cei gata oricând să ne certăm,
Unde veniți, la cine și când să ne-mpăcăm?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădure ce nu știe de secure, îmbătrânind hai-hui, a nimănui
Mă scutur ca o frunză, rămân precum un ram
Și toamnele mă-nvață să mă despart de mine,
L-acomodez cu iarna pe cel care eram,
Lăsându-i primăvara celui ce nu-s, dar vine.
Îmbătrânesc salcâmii când vântu-i desfrunzește,
Dar și când floarea dalbă se primenește-n faguri,
Ne trece timpul, Doamne, l-am născocit orbește,
Căci ne lovim de-a pururi cu tâmplele de praguri;
Și-n fiecare toamnă mai facem un cucui,
Îmbătrânind ca niște salcâmi ai nimănui.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primul pas al frunzelor
Frunze tinere dansează
În bătaia vântului.
Tac, văzând cum exersează
Primii pași ai dansului
La care vor fi chemate
În curând, ca niște fete,
La primul dans invitate,
Visătoare și cochete...
Vântul e primul băiat
Al frunzelor-domnișoare;
Cât mai au de așteptat
Fetele, e o-ntrebare
De-al cărei răspuns rămâi,
Primăvara, o himeră:
Cariera mai întâi;
Frunzele n-au carieră?
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu (25 aprilie 2016)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
