Din somnul fix
Sunt ca un ceas de vreme plictisit
Am numărat la clipe cât un veac
Și-am vrut să sun la timpul potrivit
Nu m-a lăsat o boală fără leac.
Dar voi suna și dincolo de moarte
Din somnul fix iubirea s-o trezesc
La ceas de veci în care și departe
Și dincolo de vreme te iubesc.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sate spovedite-n ploaie
Plouă peste sate
Spală de păcate.
Ploaia spovedește
Iarba care crește.
Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La umbra Pământului
I
Când pe Lună e eclipsă de Soare
Pe Pământ e eclipsă de Lună
E noapte și colo și colo
Stă Luna în umbra Pământului.
Când e pe tine eclipsă de mine
Pe mine-i eclipsă de tine
Și noaptea ne vineri
Să facem copii mi-ai răspuns
Te-am trimis la culcare
II
Și-am venit după tine
La umbra Pământului
Căreia-i spunem noapte
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniște și pace
E atâta liniște-ntre noi
De parc-ar fi după război;
Nici Dumnezeu nu mai respiră
La fel de tare cum se miră.
E atâta liniște c-aud
Mirarea lui din cerul crud
Care ne-a blestemat să fim
Înfrânți și să ne despărțim.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mă gândesc la faptul că voi muri
Cum cred că o fecioară se gândește
La faptul că va fi dezverginată;
Cum să nu vreau?!
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neputința
Sufletul în multe rânduri
Mi-a rămas în așteptare
Ca o minte fără gânduri
Ca un trup fără picioare.
Dumnezeu în rânduri multe
Mi-a venit în așteptare
Neputința să-mi asculte
Ca pe-o binecuvântare.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La schimb
Inima mea s-a-mbolnăvit de tine
Sufletul meu în schimb s-a vindecat
Iar mintea mea nu mai ține minte
Ce i s-a dat la schimb de te-a uitat.
Și dacă-n schimbul tău se simte bine
Sufletul meu de vreme vindecat
Inima tot mai bate de la tine
Iregulat, ireparabil, neschimbat.
Dacă mi-ai pune-n piept inimă nouă
Ți-aș da la schimb un suflet, poate două.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevoit
Sufletul meu e ca un labirint,
Sunt rătăcit în el de când mă știu,
Din prima zi te caut și mă mint
Că te-am găsit. Ce singur pot să fiu!
De spaimă-ncep secundele să sune,
Presimt că nu va fi ușor
Când, nevoit, mințindu-mă voi spune
Că te-am pierdut, ce singur pot să mor!
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn
Dacă mai văd până la stele
Și mai aud până la cuc
E semn că trebuie s-apuc
Și zile bune, după rele.
Dacă mai vezi până la cer
Și mai auzi până la nori
E semn că vei mai fi stingher
Cât vei trăi, dar n-ai să mori.
Dacă mai vezi până la mine
Și mai auzi până la cine
E semn că veșnic te-a făcut;
N-ai auzit și n-ai crezut.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părerea părerii
Uitasem că pe cer sunt stele
De atâtea nopți cu nor și ceață,
Uitasem că trăiesc o viață
De-atâția ani de zile grele.
Uitasem Luna cum răsare
De-atâtea nopți întunecate,
De-atâta spus că nu se poate
Uitasem să mai pot se pare.
Că m-am uitat în ochi la tine
Și m-am trezit ca dintr-un vis;
Mai luat în brațe și mi-ai zis:
Te strâng de pe cărări străine.
Iubirea mea risipitoare;
Pe care, cât ai căutat...
Ți s-a părut că m-ai uitat,
Ți s-a părut că ți se pare!
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Visul Stejarului, adresa este: