The Paris Review de Julio Cortazar

Sunt puţin stânjenit să-mi semnez povestirile, uneori. Romanele, nu, pentru că la romane muncesc mult; acolo este o întreagă arhitectură. Dar în cazul povestirilor, este ca şi cum mi-ar fi fost dictate de ceva ce există în mine, dar nu sunt eu responsabil. Ei bine, de vreme ce apar ca fiind ale mele, chiar şi aşa, bănuiesc că ar trebui să le accept!

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc o viaţă foarte simplă. Nu am nevoie de mulţi bani ca să cumpăr lucrurile care-mi plac: discuri, cărţi, tutun. Acum pot trăi din drepturile mele de autor. M-au tradus în atât de multe limbi, încât primesc destui bani din care să pot trăi. Trebuie să fiu puţin chibzuit; nu pot să merg să-m cumpăr un yacht, dar din moment ce nu am absolut nicio intenţie să-mi cumpăr unul...

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii se joacă, deşi se amuză, iau lucrurile foarte în serios. Este important; pentru ei este ceva la fel de serios cum va fi dragostea peste zece ani. Îmi amintesc când eram mic, iar părinţii mei obişnuiau să spună: "Bine, te-ai jucat destul, acum hai să faci o baie!", mi se părea o idioţenie, căci, pentru mine, baia era o treabă foarte prostească. Nu avea niciun fel de importanţă, în timp ce joaca alături de prietenii mei era ceva serios.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema cu un scriitor angajat, aşa cum sunt numiţi acum, este să continue să fie scriitor. Dacă ceea ce scrie devine doar literatură cu conţinut politic, poate fi foarte mediocru. Asta s-a întâmplat cu un număr de scriitori. Deci, problema este una de echilibru. Pentru mine, ceea ce fac trebuie întotdeauna să fie literatură, cea mai înaltă pe care o pot realiza... Să merg dincolo de posibil. Dar, în acelaţi timp, să încerc să introduc şi un amestec de realitate contemporană. Iar acesta este un echilibru foarte dificil de atins.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi place autobiografia. Nu-mi voi scrie niciodată memoriile. Autobiografiile altora mă interesează, bineînţeles, dar nu a mea. Dacă mi-aş scrie autobiografia, ar trebui să fie adevărată şi onestă. Nu aş putea scrie o autobiografie imaginară. Şi, astfel, aş face munca unui istoric, ar trebui să fiu propriul meu istoric, iar asta mă plictiseşte. Pentru că prefer să inventez, să-mi imaginez. Desigur, foarte des când am idei pentru un roman sau o povestire, situaţii şi momente din viaţa mea se plasează în mod natural în acel context.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu treizeci de ani în urmă, scriam lucruri care-mi veneau în minte şi le judecam numai după criterii estetice. Acum, deşi continuu să le judec în funcţie de criterii estetice, în primul rând pentru că sunt scriitor, sunt un scriitor care este zbuciumat, foarte preocupat de situaţia din America Latină; prin urmare, asta alunecă deseori în scrisul meu, în mod conştient sau inconştient. Dar, în ciuda poveştilor cu referiri precise la chestiuni ideologice şi politice, poveştile mele, în esenţă, nu s-au schimbat. Ele continuă să fie poveşti ale fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!