Universalul cerșetor
Ades îl văd cum stă cu mâna-ntinsă
În loc aglomerat, la colț de stradă
Cerșindu-ne un ban ca pe o pradă,
Sperând la vre-o inimă deschisă.
Mă-ntreb cum a putut ca să decadă
Această lume ce-i prosper pretinsă,
De ce îi este demnitatea-nvinsă,
Iar cei care conduc nu vor să vadă?
Mereu e universalul cerșetor
O racilă adusă societății
Un suflet părăsit, fără ajutor.
Să facem tot, în numele dreptății
Uniți în sacrificii și eforturi,
Un loc de mare cinste demnității.
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea-n disperare
Copacul rădăcini înfipte are
În solu-n care falnic a crescut
Și n-a avut vreodată vajnic scut,
A fost mereu lipsit de apărare.
De multe ori să fugă ar fi vrut,
Să scape de teroare-n lumea mare,
Dar n-a putut căci nu avea picioare...
L-au rupt samsarii și a dispărut.
Păduri întregi au plâns de disperare
Sub lovituri de bardă-aprig cnut,
Ar fi plecat departe-n emigrare
Să crească falnice ca la-nceput.
Cum legiuirile ne sunt precare,
Hoția-n țară n-are vindecare.
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spirit liber
Așa cum trece-n grabă primăvara
Viața scurtă tot așa va trece
În pas alert spre infinitul rece,
Iar pe pământ își va lăsa povara.
Oricât de mult pe lume am petrece,
Spre ceruri nu putem urca cu scara,
Divinul va vărsa pe noi ocara.
Ca totul în abis să se înece.
Din lanțul cel teluric, care-l leagă
Va fi desferecat un spirit liber,
Ce va plui prin hăuri să-nțeleagă
Că ce-i creat va fi lovit de spulber.
A noastră existență-i relativă
Că Universul pare în derivă.
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară sublimă
Primăvara este anotimp sublim,
Adieri de vânt se-opresc în ramuri,
Soarele pătrunde sfânt prin geamuri;
E concert în crâng, urechile ciulim...
Briza nopții încălzește țărmuri,
Călduroasele veșminte le-azvârlim,
De răceli rebele n-o să mai bolim,
Beți suntem de-a florilor parfumuri.
Iarna alungată-i de pe drumuri
De un soare cu vernale raze,
Dispărută-i pâcla cea de fumuri
Și grădinile sunt iarăși oaze.
Vara se coboară de pe steiuri,
Așteptată e c-avem temeiuri!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din jarul cenușii renaște
Prin noapte trec tremurătoare stele
Ce luminează diafan zenitul
Să-mi pară mai aproape infinitul,
Ca eu să pot urca ușor la ele.
De-aș ști că va veni cândva sfârșitul
Din lume să dispară toate cele,
Aș pune păsări albe-n rămurele
Ca să vestească grabnic răsăritul.
Din al cenuși jar mai pot renaște
Scântei pe care singur Demiurgul
Le poate dezlega ori recunoaște.
Din pustiiri El va culege moaște
Însuflețite-n viață cu divinul,
Iar tot ce mișcă luptă cu destinul.
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gustul lemnului
Din floarea de salcâm a curs nectarul,
Albine-l sorb și-ar mulțumi pădurii
Purtate de renașterea naturii,
Aroma lui învăluie hotarul.
Căzute în săgețile căldurii
Întinse pajiști arse-și plâng amarul
Că-n loc de codru a rămas vlăstarul
Și-ntinse-s rădăcinile răsurii.
Copacii-s dispăruți din peisaje,
Au fost tocați de lacome lăcuste
Și munții prefăcuți în albe puste.
Imense bogății țin în bagaje
Acești samsari cu mințile înguste
Ce seva lemnului doresc s-o guste.
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar cosmic
Un fulg nehotărât
de nea, rătăcitor și rece,
hazardul l-a adus
pe pleoapa mea închisă
și s-a prelins printre gene
ca o lacrimă de înger
din cer trimisă.
M-a trezit
din somnambulismul
meu tulburându-mă
din visul, în care se facea
că Eu sunt unicul
stăpân și cârmuitor
al norilor,
că eu sunt solomonarul
tuturor timpurilor,
trecute, prezente și viitoare.
Fulgul de nea, m-a adus
[...] Citește tot
poezie de Ioan Friciu (23 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet aviar
Lăstuni și alte păsări zburătoare
planează-n cerc primăvăratic;
clipind din pleoape roșii de jaratic
scrutează înălțimi amețitoare.
E soarele mai pal și mai tomnatic,
dar cu razele-i scânteietoare
aruncă unda lui mângâietoare
peste zboru-nalt și acrobatic...
În crepuscul, ceru-i cam apatic,
văzduhul e-ncărcat cu văl de nori,
pe-nserate trece un cârd de ciori
și-un sumbru stol de corbi croncănitori,
ce-și caută năuci un alt sălaș;
în pădure... mai departe de oraș.
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugile
Bat clopote în turle, peste burguri
Și rugile spre ceruri se înalță,
Iar Domnul le va pune în balanță
Să le asculte astăzi și deapururi.
Din miez de noapte până-n dimineață
Ard peste tot mulțimile de ruguri,
Cenușa li se stinge în amurguri,
Când fumurile se prefac în ceață.
Trăim pe Terra și muncim o viață
Chiar pentru simplă supraviețuire,
Divinul și atuncea ne răsfață
Cu sfinte daruri, flori de fericire.
Ființa noastră nu e amăgire,
Ci este parte din dumnezeire!
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu irosi...
Nu te surghiuni în acele locuri,
Nu irosi din viață o fărâmă,
Să vezi cum fericirea se dărâmă
Sub greul unor păcătoase jocuri.
Ții bine strâns în mână o parâmă
Și poți de bunăstare să te bucuri;
Să navighezi spre alte orizonturi,
Corabia ta nicicând nu se sfărâmă.
Ascultă-mă acum și mă vei crede
Și ce-am spus nu-s vorbe de ocară;
În inimă-ți doresc o primăvară...
Câteodată tu te vei mai duce
Departe, ca să-ți mai aduci aminte
De tot ce-a fost minciună în cuvinte...
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!