Lăcusta
De teamă că va fi tunsă ca iarba
Cu lacrima sevei plânge pădurea;
În inima ei se simte securea
Când legea este făcută degeaba.
Se vede măcel prin văi și aiurea
După ce "casapii" termină treaba
Și profitorii își umplu taraba,
Iar codrul răpus se pierde cu firea...
Savuros îi devorează cadavrul
Cu dinții de fier uriașa Lăcustă;
Ca pradă îi cade trunchiul și ramul
Cu nelegiuită poftă îngustă.
Frunza și scoarța este topită,
Iar cenușa rămasă... înghițită.
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prohod cinegetic
Preoții-l prohodesc pe catafalc
Pe cel ce a intrat în nemișcare,
Un țăran cu preocupări precare;
A fost ucis la vânătoare-n Balc.
Ai lui îl jelesc cu-nfrigurare,
Îi mângâie fața albă ca de talc,
Altul jură: La vânat eu nu mai calc
Nici dacă am trofeul cel mai mare!
Hăitașii-s prinși de-ngândurare
Ș-ascultă slujba de-ngropare
Cu chipuri schingiuite de tristețe.
Își culcă vietățile răzlețe
Pădurea cuprinsă de-nserare;
Din corn se dă a "crimei" încetare...
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștrii
Luna își revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali și seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopții, triumfală.
În zori, Soarele-n veșmânt de gală
urcă-n tării rotund și zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...
Când ceru-i tulbur, irizat cu tuș,
când în apusuri se duce la culcuș,
Soarele-ncălzește, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.
Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai crești viețuitoare?
sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hoinar
Hoinăream prin orașul tinereții
Purtat de amintirile trecute,
Despre iubiri încă ne-ncepute
Înflorite-n pragul bătrâneții.
Pica pe frunte roua dimineții,
Gândul mi-l scotea din vălmășeală,
Îl arunca spre anii mei de școală
Ce mi-au dăruit noi sensuri vieții.
Să nu rămân o victimă tristeții
Mai hoinăresc pe vechea promenadă,
Dar e târziu... și cine să mă vadă?
Nu-i țipenie de om pe stradă...
Doar singuratici pașii mei răsună
Pe sub feeria clarului de lună...
sonet de Ioan Friciu (31 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet Pascal
Aud cum îngeri suflă în trompete,
Revarsă cerul lumină peste noi
Când slujba de-nviere este în toi
Și heruvimi în alb coboară-n cete.
E sărbătoare și-n cripte, la eroi
Comemorați tăcut, cu flori discrete;
Aceste fapte nu sunt desuete,
Că ei, fost-au sacrificiu de război.
O rază strălucește, se arată,
Ne crește-n suflete dumnezeirea,
Că ucenicii au venit cu știrea
Ca s-avem conștiința împăcată
Și să-L primim cu inimă curată,
Că El, Isus Hristos este iubirea!
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu văd lacrimi!
Din stele îmi voi împleti o scară
Cu care să mă urc spre veșnicie;
Planeta noastră intră-n agonie
Că siguranța vieții e precară.
Eu, peste lume nu mai vreau urgie,
Nici cimitirte-n câmp să mai răsară,
Să nu văd lacrimi curse din vioară,
Nu vreau să plâng a păcii nostalgie!
În suflet, Omul aibă bucurie,
Să moștenească-n liniște pamântul
Atâta vreme până-i vine rândul
Ca să asculte Domnului cuvântul;
Înveșmântat în capă alburie,
El să depună dreaptă mărturie!
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Departe ești...
Copil ce pribegești în altă țară
Mereu purtat în gândurile mele,
Departe ești, ca dincolo de stele,
Dar sper a e vedea măcar la vară.
Vei fi avut acolo patimi grele
Când nostalgiile te apăsară,
Al tău noroc începe să răsară
Ș-apoi urmează toate să se spele.
Ascult cum vânturi bat în cercevele
Și mă gândesc că vei răzbi în viață;
Pe casa mea nu cântă cucuvele
Atâta timp cât anii nu-mi îngheață.
Tu, străduiește-te și mai învață,
Să fii întodeauna tot în față!
sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simboluri albe
Un stol de albi porumbi urca-n cetate,
Zbura planat sub scânteieri de soare,
Penajul și-l spăla prin recea boare
Trecând deasupra-n volte repetate.
Sfidează a orașului rumoare
Având mișcări din aripi, sacadate,
Hulubii albi în cete-mperecheate
Coboară printre noi pe trotuare.
Planeta noastră-i pusă la-ncercare
Că pacea lumii este mult precară,
Simbolurile albe-s necesare;
Să fie venerate-n orice țară!
Dezideratul omenirii este,
Războiul să devină o poveste!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păduri șterse...
Pe râul șerpuind se lasă ceața
În urma unei calde ploi de vară,
Apoi sub soare începe să dispară
Ca să revină iarăși dimineața.
Ș-aceasta nu se-ntâmplă-ntâia oară
În rouă să se scalde des fâneața
Ca să-și păstreze proaspătă verdeața
Să poată fi cosită bunăoară.
E cer senin cu ochii cât cuprindem,
Confort total avem acum sub soare,
Dar să avem și unde să ne-ascundem
De criminala razelor dogoare...
Pădurile sunt șterse din hotare
Și locurile adumbrite-s rare!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde lemnul cântă
In memoriam, maestrului lutier Roman Boianciuc
Cu muncă, cu răbdare și migală
Maestrul a făcut să cânte lemnul,
În codru pe molid și-a pus însemnul
Să plămădească prima lui violă.
Atunci, îndată i-a venit îndemnul
Să facă-n țara asta, mare școală
Cu ucenici de spiță mondială
Să țină simfoniilor isonul.
Când maiestuosul spirit priveghează
În locurile unde lemnul cântă,
În simțul meu adânc reverberează
Orchestrele pădurii ce mă-ncântă.
Lutierii-s adormiți ca-ntr-o lumină,
La cap le cântă trist o violină...
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!