Depărtări
Vei pleca în țară-ndepărtată,
iar cu tine n-ai să iei merinde,
foamea, setea, acolo nu te prinde
în feeria aceea fără pată.
Dacă-ntristarea te va cuprinde
c-ai plecat departe dintrodată,
să nu rămâi prea mult îngândurată;
scânteia revenirii se aprinde.
Amândoi ne-am strecurat cu bine
prin viața noastră-ngemănată,
în urmă fără lacrimi și suspine.
Printre ale trecutului ruine
vom începe viața înc- odată,
când tu vei reveni din țări străine!
poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demiurgul știe
Un amalgam de lacrimi și sudoare
E-ncoronarea muncii de sisif,
Când barca mi-e strivită de recif,
În căutarea unui port la mare.
De aș fi al Universului șerif,
Aceste lucruri care sunt amare
Nu vor avea sub Soare rezolvare;
Ele sunt trecute doar în catastif...
Inteligență, muncă și răbdare,
Sunt armele mele de-apărare,
Să pot lupta și-nvinge-n viață.
Demiurgul știe și mă-nvață
Cum să elimin orice frământare
Și să-mi fie viața încântare!
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet de ianuarie
Mirifică este pădurea ninsă,
Orișice copac se pare-n floare,
Steluțe albe licăre în soare
Sub ochii mei în zarea necuprinsă.
Peste câmpia cea scânteietoare
De vântul aspru zăpada-i prinsă,
De Crivățul cu pofta lui nestinsă,
Ce-o poartă-n sus din zare-n zare...
Târziu, la miezul nopții sus răsare
O candelă ce luminează cerul
Și ne sloboade peste case gerul,
Dar nu numai acesta este semnul
Ascuțimii frigului de-afară,
Tremură și puzderia stelară.
sonet de Ioan Friciu (19 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stea neapusă
E cam târziu și tinerețea-i dusă
Pe aripa crâmpeielor de vise,
Să-mi sloboadă gândurile-nchise
Din tainița de grele vermi, ascunsă.
Tixită cu idei, spre a fi scrise,
O ladă ferecată este-mpinsă
Pe-o cale neumblată, nepătrunsă
Din univers cu recile abise.
Cum steaua mea e încă neapusă
Lumină a cuvintelor contururi,
Iar bucuria-n sine-mi e indusă
În clipa cea de față și deapururi.
De răutatea lumii ce-i distrusă
Voința nu-mi va fi nicicând supusă.
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piromanul
Un fum învăluie întreg orașul,
Localnicii tușesc ca de ftizie,
Un piroman cu multă fantezie
Chiar singur și-a distrus prin foc sălașul
Și a pornit cu mare frenezie
S-arate unora că e urmașul
Acelora ce au zidit locașul,
Nevolnic a căzut în erezie.
Un ins ca dânsul n-are mintea-ntreagă
Sau poate-l chinuie un handicap
Și n-are nimeni cum să-l înțeleagă,
Că în gândire sfaturi nu-i încap.
Sunt oameni mulți cu judecata vagă,
În lume o adevărată plagă!
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tenebră și lumină
De rele s-a cutremurat pământul,
Ranchiuna, lăcomia-s la putere...
În cele două vaste emisfere
Tot răul și-a impus guvernământul.
Va reuși în timp a lumii vrere
Să-și facă auzit discret cuvântul
Ajuns la Domnul nostru sfântul,
Să ne trimită strop de mângâiere?
Lăsându-se telurica tăcere,
Se iscă din tenebră o lumină
A vieții ce speranța noastr-o cere
Și credem cu ardoare c-o să vină.
Cum veșnicie pare așteptarea,
Un pumn căuș seca-va toată marea!
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diluvii
Sunt minunate nopțile cu lună
Și licăriri de stele-ndepărtate,
Dar sunt și nopți ca smoala-ntrunecate
Când ceru-i plin cu norii de furtună.
Înnourări cu aripi răsfirate
În zori de zi pe orizont s-adună,
Pornesc diluvii, tunete răsună
Deasupra câmpurilor înecate.
Urgiile sunt tot mai înfocate
Și par a fi balauri din abise,
Nu vreau ale percepe nici în vise.
Pământu-i chinuit de uscăciune,
Cu brațe ridicate și deschise
Să cerem ploaie calmă-n rugăciune.
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerșetorul
Cu haine zdrențuite stă în stradă,
Are o mână-ntinsă tremurând
Și nimeni nu-l crede că-i flămând;
Trecătorii merg, fără să-l vadă.
El în nevoi a început să cadă,
Sărăcia nu-i doar din vina lui,
E jocul întâmplării și destinului
În care prins a fost, ca într-o nadă.
Oameni ca acesta-s o grămadă;
Din peisaj dorim ca să dispară,
Prezența să le fie cât mai rară,
Dar pentru asta, trebuie în țară,
Să fie și-o minimă decență,
A nu intra cumva... în decadență.
sonet de Ioan Friciu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia salvatoare
Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipește în eter.
Din zori și până-n apus de soare
Tot ce natura naște-i efemer;
N-am să pot pricepe așa mister,
Că totul este apă curgătoare.
Sub ucigașa arșiță a verii,
Agonizată câmpia nu moare,
Mai poate ține viu un fir de floare.
De la "crăpat de zi", în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.
sonet de Ioan Friciu (27 iulie 2016, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Efemeride
Când flori de liliac se vor deschide
Suavele miresme mă îmbată,
Încep în nopțile de vis ca să răzbată
Prin geamurile casei și firide.
Natura-ntreagă poate fi schimbată
În așteptarea zilelor toride
Când ierburi găzduiesc efemeride
Și lasă vieții ciclul să-l străbată.
Ascultă floarea zumzet de albine
Când generoasă și-a aprins corola
Le dăruie polen granule fine.
Un fagure va umple caserola
Stuparului când vremea mierii vine
În verile cu dimineți senine.
sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!