Hugo de Saint-Victor în

Ce este dragostea? Şi care este măsura ei? Şi de unde vine dragostea? Dragostea este încântarea inimii cuiva în faţa a ceva, dintr-un anume motiv. Ea este dorinţă când caută să atingă ceva, şi împlinire când se bucură complet şi neîntrerupt;ca dorinţă, aleargă;ca bucurie se odihneşte. Dumnezeu a creat spiritul raţional doar din iubire, fără vreo necesitate, pentru a-l face părtaş la fericirea sa. Apoi, ca să fie capabil să se bucure continuu de o atât de mare fericire, El a aşezat în spirit dragostea, un palat spiritual, făcându-l într-un anume fel sensibil la savoarea plăcerii lăuntrice, astfel încât să guste prin această dragoste farmecul fericirii sale şi să se prindă de aceasta cu o dorinţă neobosită. Prin dragoste, aşadar, Dumnezeu şi-a unit creatura raţională pentru ca ea, nedespărţită vreodată, să se adape prin dorinţă din însuşi binele prin care trebuia să fie fericită şi din care aspira într-un fel prin sensibilitate, şi să se bucure de el prin împlinirea în el însuşi.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţele pe care omul interior le îndură ca urmare a îndepărtării de sursa binelui şi a centrării exclusive pe binele propriu descriu chipul maltratat pe care omenirea şi-l ascunde sau nici nu şi-l mai cunoaşte de-a lungul unui traseu ce conduce la o totală exteriorizare. Drama părăsirii pecabile a proximităţii divine constă într-o convertire treptată a interiorităţii în exterioritate, convertire care devastează şi ucide. Viciile, aceste forme ale îndepărtării, sunt emisarii violenţi ai morţii, al cărei preludiu îl constituie tocmai suferinţa omului interior. Maladia înstrăinării se manifestă ca un parcurs viclean şi chinuitor spre pierderea de sine. În primă instanţă, omul îşi trăieşte pierzania la un nivel de interioritate încă nepericlitat explicit. Gestul inaugural constă într-o reorientare a privirii, într-o alegere care distinge aparent sursa binelui şi bine. Opţiunea vizează binele desprins de propria lui origine şi exprimă de fapt preferinţa pentru centrarea pe sine însuşi. Gestul iniţial al detaşării, deturnarea privirii sau deruta voinţei, îşi dezvăluie viclenia când orgoliul, prima treaptă a exteriorizării, face să iasă la iveală insuficienţa.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare om sunt trei părţi: trupul, spiritul şi mintea. Trupului îi revine plăcerea, spiritului gândirea şi minţii discernământul. În plăcere se manifestă dorinţa pentru ccea ce este inutil, în gândire este prevederea necesităţii, în discernământ este judecata adevărului. Plăcerea, pretextând adevărul, face să cadă prevederea în inutilitate. Prevederea, prin compasiune faţă de inferior, face să se îndepărteze raţiunea de la judecata adevărului. Păcatul originar constă în ignoranţa spiritului şi în concupiscenţa cărnii;transmiterea păcatului originar înseamnă tocmai perpetuarea ignoranţei şi a concupiscenţei.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatura raţională este legată prin dragoste de Creatorul ei şi doar legătura dragostei îi aduce împreună cu atât mai fericit cu cât este mai puternică. De aceea, pentru a fi din ambele părţi o unitate nedespărţită şi o înţelegere perfectă, este dublu nodul făcut din dragostea de Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele, astfel încât prin dragostea de Dumnezeu toate să fie ataşate de unul singur, iar prin dragostea de aproapele toate să devină între ele una, pentru ca ceea ce fiecare nu ar percepe din acest unu la care sunt toate ataşate să poată fi avut mai deplin şi mai desăvârşit în celălalt, prin dragostea faţă de aproapele, şi pentru ca binele tuturor să devină în întregime al fiecăruia în parte.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!