Femeia
Nu are porți, nici ziduri ferecate
Sub cer aromitor, curgând spre rai,
Dar este, totuși, singura cetate
Pe care-o cucerești și... te predai!
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de N Gârleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În țara mea de abandon,
Ca sarea ce-a ajuns pe rană,
Pe lângă virusul Dodon,
Avem și unul cu coroană!...
catren de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disproporție
Cu soața mea, la legământ,
Ne-am înțeles dintr-un cuvânt,
Apoi, în certuri, nu prea culte,
Nevoie-avurăm de mai multe.
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni fac tot binele de pe pământ, iar alții se apucă de făcut satiră și umor...
aforism de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Absurditate
De mult de tot, din veac în veac,
Prostia nu mai are leac,
Din asta însă, iau aminte,
Probleme-și fac doar cei cu minte.
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism
De rău nicicând să nu-i vorbești
Pe medici, căci, orice s-ar spune,
Chiar dacă mori, de îi plătești,
Îți ies doar analize bune.
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru fiica Maria
Nu pot să-ți dau un mărțișor,
Dar ți-l trimit în depărtare,
Făcut din raza cea de soare
Și părintescul nostru dor.
În singuratic colț al minții,
Noi ne rugăm să treacă vama
Și-abia acuma ne dăm seama
Cum ne-așteptau pe noi părinții...
"Pe lume toate au un rând,
E bună viața, chiar și-amară";
Amestecat cu primăvară,
De sus, ne-acoperă un gând.
Zâmbind, pe-această-a lumii parte,
Răsare-un firav ghiocel,
Ca să n-aștepți și tu la fel,
Când noi vom fi și mai departe...
poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul oltenilor
Oltenii, oameni cu umor,
Trăiesc în țara lor cum vor
Și râd, când nu se pot abține,
Știind că nu trăiesc chiar bine!
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei frumoase
Să îmi întinzi la grea-ncercare
O mân'-aș vrea, de ajutor,
Și, pentru că ispita-i mare,
Să îmi întinzi... și un picior!
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de N Gârleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia ca muză
Poeții, visători mereu,
Îi tot promit, cu frenezie,
C-o vor iubi o veșnicie;
O noapte este mult mai greu!...
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
