Dacă poezie...
Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.
Am fi mai săraci -
De sorți lepădați,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munți încărunțiți
Și Sori nenuntiți.
Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Șoaptă, Vorbire,
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Gheorghe A. Stroia despre visare, despre vânt, despre tăcere sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
- mamă (vezi și maternitate)
Mama este
Mama este raiul ce ades suspină,
Lacrima-i curată e prosop de vină,
Mama este cerul cu steluțe dalbe,
Înger de lumină gândurilor toate.
Mama este chipul zorilor albaștri,
Ce la cap veghează visul printre aștri,
Mama e culoarea cerului senin,
Miere-n supărare - veacuri de pelin.
Mama este viața fremătând în palme,
Dorul și iubirea-n lumile de cazne,
Mama este setea ce tăcut se-adapă,
Liniștii de prunc - nesfârșită apă.
Mama este soare, chipul de lumină
Ce ne intră-n suflet și nu are vină,
Mama este câmpul plin de verde iarbă,
Mama este neaua serilor de iarnă.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și Gheorghe A. Stroia despre lumină, despre suflet, despre îngeri sau despre viață
Rai de crini
În ziua ce sosește
cu raze de foc plină,
plutește lin în aer
aroma-Ți cea de smirnă,
ce-mbată orizontul
cu străluciri de stele
și poartă-n vis albastru
mirul tăcerii grele.
În seara ce îmbie
cu chipu-i de tăciune,
ce-mbracă cu mătase
întinsul peste lume,
Te-aștept lângă fereastra
ce stă deschisă larg
pe Tine - dulce vis
al cerului meu drag.
Te port mereu în suflet
ca pe-un rai de crini
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (28 august 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Gheorghe A. Stroia despre religie
Limba noastră
Limba noastră cea română -
Rai mergând cu noi de mână,
Munți și ape, și pământuri,
Calde zări din patru vânturi.
Și pustiu, și oază vie,
Suflet de român ce-nvie
Patria ce-n veci nu moare -
Cânt de paseri călătoare.
Iarbă grasă ce foșnește
Limba ce ne îngerește,
Crucea moșului străbun -
Ritmul inimii de-alun.
Voci de pene și condeie
Înmuiate-n curcubeie -
Foc ce scânteie ades
Glasul lumii cel ales.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (26 august 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cer pe Pământ
Ai fost vreodată-n Cer,
acolo ai fost
să numeri ani
și clipe fără rost?
Ai fost vreodată-n Cer
pe lângă serafimi,
chiar lângă curcubeul
ce-aprinde-n cer lumini?
N-am fost și nici nu vreau
să merg curând!
Am cerul meu aproape
aici chiar pe Pământ.
Adorm cu el în brațe
în fiecare seară
și mă trezesc în zori
cu el în călimară.
poezie de Gheorghe A. Stroia (26 septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Gheorghe A. Stroia despre timp
Iubirea este Raiul trăit într-un perpetuu Infern: crezi că te mântuiești prin ea, dar te osândești, de fapt...
aforism de Gheorghe A. Stroia (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Singur în ploaie
Aș vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum țipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferență,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăiești?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieții,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aș vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aș vrea să mă numesc fiu al ploii și să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simțuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Și să dau tuturor un moment de respiro.
Aș vrea să fiu singur, în ploaie:
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă să rostesc!
La început era Cuvântul
Și Cuvântul era la Dumnezeu
Și Dumnezeu era Cuvântul.
Fatidic, simplu, mare adevăr,
Pe care oamenii nici acum nu-l înțeleg.
Dar Cuvântul era însuși Creatorul!
Cum aș putea eu, parte dintr-o consoană,
Un sunet încă nedeslușit,
O adiere dintr-o literă scrisă cu sânge,
O slovă neterminată pe-un caiet de dictando
Să fiu cuvântul, cuvântul care zidește?
Cum aș putea să m-adun,
Decât în rugăciune adâncă,
Să țin cerul de torți
Și să-l implor pe Ziditor:
Doamne, dă-mi sunetul care-mi lipsește,
Dă-mi fiorul care m-ar preschimba,
Dă-mi jumătatea mea de slovă,
Fă-mă o literă întreagă!
Doamne, te rog, preschimbă-mă,
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!