Cartea Oltului de Geo Bogza

Obosiţi de atîta rătăcire, de himere, de nefiinţă, un dor cumplit îi cuprinde să se întoarcă pe pămînt, să aibă din nou un singur chip şi un nume. Liberi au fost, în mod frenetic şi absolut, dar acum vor să reia firul unei singure vieţi, şi se leapădă de alba culoare a fantasemelor.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltul întîlneşte acum cei mai frumoşi oameni ce s-au ivit vreodată pe malurile lui.

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre apus, soarele incendiase cerul. Era, pentru Hăşmaşul Mare, ora cînd, cel mai mult, putea să-şi dezvăluie măreţia. Ora cînd, din cîmpie, se zăreşte ca o cetate cuprinsă de flăcări.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Sud, unde minunea s-a topit, cîţiva nori albi şi spumoşi, închipuind nelămurite imagini, se destramă pe crestele munţilor, ca visul, de o clipă, al celor mai pure şi nostalgice piscuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceaţa subţire a înserării, păstorii începură să adune vitele de pe întinderea, deodată tristă, a păşunilor. Cireada trecu pe lîngă stîlpul de fum, privind cu spaimă şi mugind. Din sumbra lui depărtare, enorm şi vînăt, Ceahlăul părea că îi răspunde, şi el un muget, de piatră, al pămîntului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, stropii de apă care — într-o zi — vor fi Olt se alătură unii altora, fiecare cu noianuri de amintiri, plăsmuind clipă de clipă ceva, trezind în oameni şi în plopi fiorii frumuseţii, ai nemărginirii şi ai morţii. Uneori, trec uşor, abia mîngîind bolta. Alteori, se tîrăsc gemînd, asemeni unor monştri muribunzi.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin, în miezul verii, zile cînd, în nemişcarea ei, lumea pare de dinainte de facerea lumii. Secundele se scurg asemeni unor milenii de tăcere şi nefiinţă, vîntul îşi ţine respiraţia, Oltul şi-a contenit murmurul, cîmpia se întinde la nesfîrşit şi neclintită. E un echilibru enorm, o linişte gravă, dedesubtul căreia se ascunde, totuşi, forţa unei geneze.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şase oameni rămîneau locului, năuci, Iar vaca, fără să se poată opri în zăgazul alcătuit din fiinţa lor lăuntrică, aluneca mai departe spre moarte. În afară de ei, încremeniţii, deznădăjduiţii, totul aluneca atunci, clipă de clipă, în marea curgere a lumii. După nori, se vedea cît de inevitabilă şi neoprită e alunecarea. După întunecimea abisurilor, cît de adîncă şi fără întoarcere, moartea.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi avizi, cu respiraţii fierbinţi, se sileau să-l înfăşoare pe tot, să-i ajungă mai repede la capăt. Limpede, subţire, Oltul pătrundea în ei, călăuzindu-i. Şi ei urcau.
Erau trei bărbaţi şi trei femei. Doar privirea le pîlpîia. Obrajii, crînceni, încremeniţi, păreau pietre abia rupte din măruntaiele pămîntului de un cataclism şi azvîrlite în înălţime, să se zdrobească de piscuri. Atît de cumplit urcau.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!