Cartea Oltului de Geo Bogza

(...)se zăreşte, în zbuciumul oceanului de piatră, Ceahlăul — muntele venerat al Moldovei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul de piatră al legendei, muntele din care izvorăşte Oltul, se vesteşte — peste larga desfăşurare de privelişti a Ardealului — cu o forţă fascinantă şi covîrşitoare. Magnet de granit, el atrage privirile din prima clipă, iar privirile se întorc mereu într'acolo, de parcă ar fi ace de busolă, ori de cîte ori s-au îndreptat, din greşeală, în altă parte. Sub farmecu-i violent, oamenii nu încetează sa-l vadă, şi îl văd întruna, chiar şi atunci cînd îşi privesc holdele, chiar şi atunci cînd, privindu-se în ochi, stau de vorbă unul cu altul. Totdeauna prezent pe retina şi în conştiinţa celor ce trăiesc în raza lui, punînd în umbră restul firii, — aşa ia chip părintele orgolios al Oltului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea acelei ape împînzită de mister, ca pe malul unui lac de poveste, abia se pot întrezări acoperişurile cîtorva case. Cînd lucesc în bătaia soarelui, par solzii unui peşte uriaş dormind în negre străfunduri marine.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însingurat în semeţia şi fastul lui, Hăşmaşul Mare pîlpîie sub cer, ca o cetate cuprinsă de flăcări. Dar recea vîlvătaie, departe de a-l mistui, şi mai mult îl cristalizează, ca pe un inimaginabil diamant, trecîndu-l — luminos şi straniu — în veşnicie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) din acea genune aeriană se ridică o stîncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid şi existînd în vid: Piatra Singuratică. Numele pe care îl poartă, departe de a fi o metaforă, ţîşneşte din ea ca ţipătul dintr-o cumplită durere. Iar ea — halucinaţie a geologiei, bizară apariţie a marilor înălţimi — pare crescută din gingia unei guri de balaur. La ora înserării şi spaimei, s-ar putea crede că pămîntul, pierzîndu-şi minţile, ameninţă cerul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor acorduri simfonice — puternice, profunde, îndelungi —, ţîşnind unul din altul tot mai sus, spre a culmina într-o torenţială cunună de sunete, brusc şesul începe să urce din sine însuşi, cum urcă oceanul sub furia unui ciclon. Mari valuri de piatră, al căror zbucium nu încetează decît atunci cînd din coastele lor zdrobite pornesc altele mai înalte, se adună, se întretaie şi se întrec, trimiţîndu-şi clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăştie în spumoase jerbe de calcar.
Acest tumult simfonic al pămîntului este Hăşmaşul Mare. El izbucneşte la orizont, dominînd întreg răsăritul Ardealului (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din acea nemaivăzută cetate, ce străluce de lumina eternităţii, Oltul coboară asupra cîmpiei şi a oamenilor, ca un călător temerar spre o foarte mare a lui aventură. Limpezi, apele vin vestindu-se printr-un murmur: cîntecul lor şi al drumului pe care au pornit, — şi mereu îl cîntă, în timp ce alunecă la vale, mai departe, o undă pentru fiece clipă a vremii.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic pare efortul cînd, încoronîndu-l pe neaşteptate, o spadă nevăzută retează capetele munţilor. Un podiş se întinde pe umerii lor, un foarte înalt podiş, care, mai mult decît pămîntului, aparţine cerului. Acum, stăruitoarea strădanie îşi primeşte răsplata: acolo, sub acel brad singuratic, legănat ca un catarg de larga ondulare a culmilor, murmură — uimit şi pururi egal cu sine — izvorul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar cel mînat de mirajul originilor îndrăzneşte să tulbure copleşitoarea încremenire. Ca un gînd străin, se strecoară în enormul creier. În afară de cerul de deasupra — albastră boltă pustie — nimic nu arata că s-ar putea ajunge şi altundeva. Spre necrezuta ţintă el suie, străduindu-se să-i forţeze poarta. Rămas, cu timpul, o pură, vibrantă dîrzenie, trăgîndu-şi puterea din singuratatea şi înălţimea la care a ajuns, suie mereu.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oră vine, a asfinţitului, cînd toate deodată — trireme, fregate, caravele — iau foc de la ultimele raze ale soarelui. Atunci, asupra pămcntului prind să se reverse nesfîrşite valuri de purpură şi aur. Nicicînd, ca în timpul acestor fastuoase apusuri, cîmpii, păduri, oraşe, fluvii şi munţi nu se dezvăluie lor înşile atît de bogat şi viu colorate.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!