Literatura poporului meu este regina extremelor, iar scriitorii, poezii care aduc în dar câte o podoabă pentru evoluția ei, punându-i o manta frumoasă ce a fost întemeiată dintr-un grai melodios și suplu, transformând-o într-o adevărată literatură română.
Gabriela Spătaru (10 septembrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Către Eminescu
Eminescu! Graiul razelor scântietoare-n veșnicie,
Poetul cu sufletu-lumină și gândurile-n cer.
El cheamă cu a sa privire, inimi torturat-n nefericire, Dăruindu-le mașina trecerii în destine cu prietnicie.
Maestrul ce întinse mâna spre bolta înstelată,
Atingând cu degetul, fiecare stea imaculată.
Ah, omul frumuseții! Plete lungi, negre ca noaptea,
Cu gene ca perdelele unor ferestre nemărginite,
Ce tăinuiau, scrisul unor chinuri viitoare adormite.
Natura, fiindu-i muza sălbatică ce se zbătea,
Pentru liniștea geniului ce-n lume suferea,
De neînțelegerea limbilor ascuțite ce-l împungea.
Și oare cum are cheia oricărei uși?
Pășind în case dezgolite ca un sfânt.
Glasul mângâitor, făcându-i pe duhuri să fie duși,
Lăsând în locuințe un cald vânt
Pentru răscoală inimilor ușoare,
Care mai apoi, au dat viață fiecărui cuvânt ce moare.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Spătaru (17 octombrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul
Venim pe lume singuri,
Lăsând în urmă, plânsuri
Amare, dulci, cutremurătoare
Ce tăinuiesc a noastră purtare.
Trăim răsăritul, uitând de apus
Iubim ceva, care cândva ne-a străpuns,
Nejudecând sărim după o scânteie
Care defapt, alături se afla focul ce-i cheie...
poezie de Gabriela Spătaru (22 octombrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Apusul
Copacii goi, copacii întunecați,
Stau aplecați într-un cerc desenat
Și ziua și noaptea au cântat
Un bocet, îngreunat.
Cerul, plânge și el,
Că soarele l-a supărat,
Lăsându-l singur, împovărat
Soartă nebună ce ești!
Joci cu sufletele blegi,
Povestindu-le povești,
Sugerându-le că-s regi!
Viață, viață, eu la tine mă refer
Luminează-mă, tu ce preferi?
Să alungi demonii albi!
Pentru a mă năpusti-n păcat?
Suflet, suflet nu te m-ai chinui,
Zboară, nu te m-ai gândi,
Totu-i trecător...
Vremea a sosit,
Ascultă, ascultă atent
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Spătaru (6 aprilie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul - umbra care ne urmează-n vremurile năpustite-n lumină.
Gabriela Spătaru (24 octombrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecere
Dragoste cu despărțire:
Dor de liniștea sufletească
Dor de oamenii fără mască
Dor de pâinea caldă
Dor-n lacrimi, zâmbetele-mi scaldă.
Dor cu pasiune.. dragoste:
Dragoste în buricul degetelor
Dragoste în auzul păsărilor
Dragoste în ochii răsăritului
Dragoste-n valsul privirii lui.
Dragoste cu minciună... ură:
Ură de binele ce nu-i bine,
Ură de scârba ce nu-i scârbă,
Ură de mâna neagră ce nu se abține
Ură-n colțul gurii ce turbă.
Ură cu indiferență... singurătate:
Singurătate-n ochii apropiaților
Singurătate-n sufletul ce-i-nceață
Singurătate pe marginea prăpastilor
Singurătate-n lumea ce îngheață.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Spătaru (24 octombrie 2017)
Adăugat de Gabriela Spătaru
Comentează! | Votează! | Copiază!