A numi un lucru înseamnă a-i anula trei sferturi din farmec.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Viața nu-i decât o zarvă peste o întindere lipsită de coordonate, iar universul, o geometrie epileptică.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e un animal metafizic prin putreziciunea pe care o adăpostește în sine.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburările organelor determină fecunditatea spiritului; cel ce nu-și simte trupul nu va fi niciodată în măsură să conceapă un gând viu.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epocile corupte au meritul de a dezvălui esența vieții, de a ne arăta că totul nu-i decât farsă sau amărăciune - și că nici un eveniment nu trebuie înfrumusețat: e totdeauna execrabil.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tot ce știu am învățat la școala prostituatelor", ar trebui să exclame gânditorul care acceptă totul și refuză totul, când, urmându-le exemplul, s-a specializat în surâsul ostenit, oamenii nemaifiind pentru el decât clienți, iar trotuarele lumii, piața unde-și vinde amărăciunea, așa cum își vând trupul tovarășele lui, prostituatele.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii lipsit de convingeri față de oameni și de tine însuți: iată înalta învățătură a prostituției, academie ambulantă de luciditate, la periferia societății ca și filozofia.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu are preț pe lumea asta și chiar dacă mai am unele speranțe, mi-am pierdut pentru totdeauna facultatea de a spera.
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplați iubirea: cunoașteți simțământ mai nobil, patimă mai puțin suspectă? Fiorii ei fac concurență muzicii, rivalizează cu lacrimile singurătății și extazului: este sublimul, dar un sublim inseparabil de căile urinare: elanuri învecinate cu excreția, cer al glandelor, sfințenie subită a orificiilor...
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949), traducere de Irina Mavrodin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai de cei ce n-au o taină sexuală!
Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Tratat de descompunere, adresa este: