Vicii. 18 de Doina Postolachi

Charlotte: Pe lângă faptul că există o Voinţă Divină care trage de sfori în părţile unde e nevoie de noi şi în momentele când suntem indispensabili, la fel, şi gândurile oamenilor sunt sfori care ajută, susţin, trag sau conduc pe alţii, după necesitate.

replică din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte găsi, în vicii, un sens al vieţii. Ceva pentru care voi să se trezească mai devreme, la fel, cum voia să doarmă cât mai puţin sau deloc: pentru a se încărca de forţe noi, din insomnii. Era ca şi cum şi-ar fi hrănit copiii adoptaţi. Ea îşi hrănea viciile cu dragoste, iar ele o răsplăteau cu viaţă.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte: Mă pot juca şi cu oamenii, ca şi cu păpuşile. Nimic nu poate schimba asta. Păpuşar voi muri. Dar sper că nu de boală, ci de bătrâneţe. Cine ştie. Viciile mi-au salvat viaţa, pentru a-mi putea trăi visul mai departe. Cea mai frumoasă pasiune a mea: păpuşile. Nu aş putea renunţa la niciunul dintre acestea: viciile şi păpuşile. Le iubesc deopotrivă, ca pe nişte copii înfiaţi.

replici din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Sforile trase", pentru a se ajuta, între ei, oamenii, au un nume frumos: "solidaritate". Desigur, adeseori, nu sunt "sfori" oneste, dar asta demonstrează faptul că până şi aceşti oameni au simţul omeniei; al datoriei şi al rasplăţii pentru un ajutor primit, la rândul lor, cândva. Cuvintele oamenilor sunt sfori. Voinţa noastră e Păpuşarul care controlează aceste sfori: ajutăm la ridicarea ori contribuim la căderea altor păpuşi.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedantă, elegantă, în compania jazz-ului, a unui bărbat frumos alături şi a sticlei de vin roşu, în faţă, Charlotte părea un om liber, fără nicio grijă. Dar asta era grija ei cotidiană şi ocupaţia de bază. Şi nu, nu era liberă. Era prizoniera unor vicii la care nu putea renunţa. Acestea îi dădeau voie să trăiscă atâta timp, cât nu renunţa le ele. Viciile erau ca o brăţară minată. Odată scoasă de la mână, omoară. Dacă cel care ar purta-o ar fi un om de piatră, l-ar face ţăndări, cand ar scoate-o; dar aşa cum suntem din carne şi oase, ar rămâne băltoace de sânge şi calciu, dacă am renunta la vicii.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă talerul ar cântări adevărul şi minciuna, e posibil ca acesta să tragă în partea minciunii. Adevărul este gol. E unul. Adevărul e simplu, nu are nevoie de multe cuvinte, adică de multe straie, care să tragă la cantar. Nici măcar nu are nevoie de încălţări. Adevărul colindă lumea desculţ. Neadevărul însă are nenumărate forme şi o mulţime de argumente mincinoase. Şi are nevoie de foarte multe rânduri de straie: straie de lucru, straie de zile mari, straie de ieşit în lume, straie la întâlniri cu prietenii, straie la întâlniri cu străinii, straie pentru şedinţele de judecată. Deci balanţa ar trage în partea neadevărului, pentru că acesta ar cântări mai mult şi toate minciunile, laolaltă, ar fi mai grele decât un singur Adevăr.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!