Lucian: Sincer, nu cred că-i bine, n-ar trebui să-ți spun... Dar dacă insiști... Cu o săptămână înainte de a fi și voi acceptați în echipaj, după ce ați susținut testele acelea, dat fiind că tocmai terminasem cu nava asta, "Pacifis", eu, Alex și Nis, primisem deja vestea participării la misiune, evident, de la nimeni altul decât dom' director, iar dom' profesor Manea ne-a pus în vedere să ne anunțăm părinții... Și i-am anunțat, dar seara următoare, pentru că prima oară n-am îndrăznit și nici nu eram foarte siguri de veridicitatea anunțului primit. Dom' director părea supărat pe noi că nu l-am crezut, la fel și dom' profesor, care ne-a reproșat ceva de genul "Aveți cumva impresia că ne jucăm de-a misiunea spațială cu voi, băieți?!" Așa că, în seara aceea, n-aveam încotro, le-am spus părinților, acasă. Alex și Nis au fost norocoși, părinții lor au fost în cele din urmă de acord, nu s-au împotrivit. La mine a fost altfel... Blondul nu a reacționat în nici un fel, a primit vestea cu calm, sau cel puțin așa părea, nepăsător, sau nici nu-mi dau seama exact, dar mama... Ea a fost total împotrivă, categoric, de la început! Cu câte cuvinte n-a încercat să mă convingă să renunț... În cele din urmă mi-a zis că pot pleca în această misiune, doar peste cadavrul ei! Atunci eu, în loc să-mi fi văzut de treabă, să fi tăcut, i-am răspuns cu impertinență: "Ah, da?! În cazul ăsta, de abia aștept să particip la funeralii, cât mai curând, de preferință, zilele astea..." Asta ar fi tot! Pot adăuga doar că m-a pălmuit zdravăn, pentru prima oară în viața mea, dar meritam... Și nu palma primită mă durea, cât sufletul, din cauza acelor cuvinte cărora le dădusem glas. Încă mă dor și acum, la fel de mult ca în acel moment. Și-n fiecare an ce trece, cuvintele acelea atârnă din ce în ce mai mult, mai greu. Pricepi acum?!
Lia: Vai, Luci... Da, te înțeleg.
Lucian: Bine. Sper să mă înțelegi, pentru că... Eu, nu, încă n-am reușit! Uneori mă enervează la culme felul ăsta al meu de-a fi, dar pe moment, nu-mi dau seama că greșesc, doar după ce faptul e deja consumat și nu mai poate fi schimbat nimic... Regret, însă degeaba!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar atunci, nu înțeleg, Luci... De ce și eu...? Adică... Și pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt și eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba și despre mine, pentru că sunt și eu implicată. Poate că de asta te-am și urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înțeleg... Și încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu ești ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Ești cu totul altfel. Diferită. Total. Ești deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să știu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Și încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu știi?! Nu-ți dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, ești psiholog și psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înțelegi. Ar trebui să știi sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu știu. Și aș vrea să știu.
Lucian: Deci, nu știi... Atunci, gândește-te mai bine! Încearcă să-ți dai seama! Ghicește! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnișoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu știu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruți, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ți închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ți-ar plăcea.
Lia: Știu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ți explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ți spun că... Să nu cumva să-ți închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: A rămas să mă lămuriți cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei și-ți pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcție; nu m-ai dezamăgit deloc! Și sper să nu mă dezamăgești nici acum, începând să-mi reproșezi că aș avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înțelegi și să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influența cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituții și normal, pe tine te-aș fi susținut, asta se știe, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greșit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii și trebuie să știi că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toți sunt conștienți că te-aș fi ales pe tine. Reține, deci; te-aș fi ales, nu doar te-aș fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenți, iar decizia finală depindea în mare măsură și de indicația computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcție?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcție: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeți că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu știu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuși poți fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilități și în general, de tine va depinde reușita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei ști să te înțelegi cu colegii tăi; cu toți, nu doar cu Alex și cu Nis, care-ți sunt prieteni apropiați. Ei sunt datori să-ți dea ascultare, iar tu cred că știi foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ți spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că știu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Nis, ești căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ți dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poți lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ți bați capul cu așa ceva, pentru că-ți tocești nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, șefu', știu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ți-a promis?! Ce ți-a promis? Că o să te aștepte? Ce știa ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Știa ce zice. Era foarte sigură de ea. Și mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ți-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ți-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuși să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită și chiar ar putea avea copii, destul de mărișori.
Nistor: Ce tot zici, șefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ți se pare ție că aș exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ți-a promis, poate că nu și-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicațiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu știa ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate și sub influența gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deși prietenia ei semăna mai mult a recunoștință. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te așteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Așa e, șefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândește-te mai bine și ai să-mi dai dreptate! Nu-ți face speranțe deșarte în privința Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aștepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aș vrea să fiu în pielea ta în acel moment.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Așa de rău te-a răvășit vestea asta în legătură cu funcția pe care o vei avea în echipaj? Dacă știam cum vei reacționa, nu-ți mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deși, să știți, dacă aș fi aflat că ați fi intervenit în favoarea mea, aș fi renunțat rapid la orice funcție de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înțeles că nu v-ați amestecat și vă mulțumesc că ați fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Știu sigur că am să mă înțeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcția și de încrederea ce mi-a fost acordată, deși recunosc că personal nu mi-aș fi dorit această funcție de mare responsabilitate. M-aș fi mulțumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ți-ai fi dorit această funcție?
Lucian: Pentru că mă tem de reacția celorlalți. Sper să mă înșel, dar tare mă tem că toți vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcție, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuți ai fost înclinat să crezi același lucru, dar ai 13 ani la dispoziție pentru a le dovedi că ești capabil, că ți se cuvine să fii comandantul, că meriți această funcție.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deși s-ar putea ca și ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalți. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalți? Ce-ți pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ți de treaba ta! Știu că ești profesionist, știu că te poți descurca în aproape orice situații. Când te simți depășit de situație, ai alături niște colegi minunați, care să te sprijine... Arată tot ce știi, scoate la iveală tot ce-i bun în tine și vei reuși! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Așa că nu-ți mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboții?
Lucian: Aș vrea să-i programezi în așa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboții se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi și vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana și apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l țină mai mult în casă, chiar și ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinții mei la veterinar, bineînțeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Și de ce ți-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu știu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic și o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Și Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreț și isteț; la nevoie își cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că obosește repede. Și dacă nu e înțeles, e considerat gălăgios și e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniștit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuț, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenția necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar și mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Știi, poate o să-i programez și pe ai mei de acasă, să pot fi liniștit în privința lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboții tăi, deși cred că asta ar putea face și tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va și face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero și nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboților.
Mihai: Bine; îți închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Serios?! Chiar ești așa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ți închipui?! Că aș fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe și tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă privește... Despre tine știu foarte bine că ești emotiv din fire, dar, uite... Îți mărturisesc că și mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obișnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înțeles acest lucru. N-aș vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aș putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păți și ceilalți. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acțiune.
Mihai: Te înțeleg... Și-ți dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuși legătura cu cei de acasă, dar simțeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă și astfel n-am vorbit cu ei. Nu știu ce-aș fi simțit dacă i-aș fi văzut sau aș fi stat de vorbă cu ei. Dar așa, m-am liniștit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viața și-a urmat cursul și pentru ei, a mers înainte chiar și în lipsa noastră; s-au obișnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici față de ei, să apărem așa, deodată, în viața lor, după ce, în toți acești ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi și ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învățăm din nou cu prezența noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferința noastră, nu și la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleași stări sufletești ca și noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenționat.
Lucian: Da, nu intenționat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că și alții le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu ești comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Blondo, trebuie să înțelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînțelegere și atât, o neînțelegere pentru care, în mare parte și Lia este vinovată, iar ea știe foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum țapul ispășitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greșeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aș avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple așa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poți fi sigură că atunci a fost pentru prima și ultima oară în viața mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieții de țigări și băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de șampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Și câte o cafeluță pe zi, dimineața. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Și nici cu țigări, la care am renunțat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanță. Dar am voință și știu că pot! De aceea voi reuși ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Și nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alții. Altfel, ce-aș deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteț pentru a nu lăsa să mi se întâmple așa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conștient de faptele mele. Și am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înțeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Și mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteți întoarce liniștiți în oraș. Eu nu intenționez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne gonești... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuși cu tine, cel puțin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine știe ce. Recunoaște că e totuși mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneți. N-am nimic împotrivă.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Proxima, adresa este:
