Vecinii, cunoscându-l, îl salutau politicos. Dan le răspundea de fiecare dată, în același fel, adică politicos, tuturor, fără a ține cont de statul social, vârstă, studii, sau alte amănunte asemănătoare, cărora nu le dădea importanță, convins că dacă-i respectă pe cei din jur, se respectă și pe sine; oricum, nu-și dădea importanță că ajunsese profesor universitar nu uitase niciodată de unde plecase și cu ce greutăți se confruntase de-a lungul vieții sale, așa că nu-i era dificil să-și respecte semenii. Și nu-i scădea deloc rangul dacă schimba câteva replici cu locatarii blocului, sau a blocurilor vecine.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Dan îl iubea doar motanul său, Moț, atât de devotat lui... Deși Moț parcă îmbătrânise nițel, nu mai era atât de zburdalnic, ca în urmă cu câțiva ani. Însă tot avea putere și încă făcea rost de bunătăți, atât pentru el, cât și pentru prietenul său uman.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dan nu era un bucătar de elită, dar nevoia îl învățase să se descurce binișor. Amelia, nici ea nu se simțea atrasă de domeniul culinar, dar își ajuta tatăl la bucătărie, destul de des. Așa procedau de obicei, deci, evident, tot astfel vor face și-n acest moment.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dan se lăsă purtat de gânduri înapoi, în timp, la orfelinatul în care crescuse, împreună cu motanul său; Moț îl botezase. Pentru că, încă de când îl găsise pe stradă, mic și speriat, i se păruse că avea un smoc de blană, ca un moț în frunte, între urechiușele ascuțite.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să accepte sau nu?! Într-adevăr, era o propunere tentantă, care i-ar fi putut influența, în mod pozitiv cariera, însă Dan era indecis... Nu știa cum ar fi mai bine să procedeze, mai ales din cauza fiicei sale, Amelia, pe care o considera mult mai importantă decât orice în viața lui.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să învețe și să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărțile erau prietenele lui dragi. Cărțile și motanul Moț, care nu-l părăsise, deși devenise mai leneș; nu mai era așa, aventurier, ca-n anii trecuți, deși nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puțin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar Dan cum s-o fi refuzat?! Ar fi fost imposibil! Fusese victimă sigură a privirii ei ca de smarald, căreia-i căzuse pradă din prima clipă. Elvira... Chipul ei delicat, încadrat de bucle șatene, îl fascinase atunci când ea "îndrăznise" să-și îndrepte verdele privirii spre el; până atunci n-o remarcase deloc. Însă, brusc, din acel moment, devenise, parcă fără voia lui, centrul universului său.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce împlinise 16 ani, în viața lui Dan Ullmann se produsese o schimbare; anume, nu mai era atât de singur, ca până-n acel moment. Cu excepția motanului Moț, mai apăruse o persoană, care se "lipise" de el, nu fără acceptul lui, însă... Pentru că și el o primise, alături de el. Era vorba de o adolescentă, cu 2 ani mai mică decât el, ca și el, orfană de ambii părinți, deci, colegă de suferință cu el, din același orfelinat.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elvira era o fată liniștită, retrasă; aproape ca el... Până atunci Dan n-o remarcase în nici un fel, pentru că nu era interesat de fete. Practic, nici atunci nu era, el având alte preocupări, însă... Ea se "agățase" de el, ca de un colac de salvare, ivit pe neașteptate, menit s-o scoată din mizeria în care soarta nedreaptă o aruncase, fără voia ei, încă de la fragedă vârstă. Știa că și el avea aceeași soartă, ca ea, dar nu conta. Era mai bine în doi. Înfruntau împreună necazurile și obstacolele.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl țineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deși cine știe ce înțelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi și subțiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moț era fericit, era și Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui cine știe, poate chiar îi transmitea...
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Destine împletite, adresa este:
