Andrei Şerban în articol

M-am surprins uneori că reiau în teatru obiceiuri proaste din operă. Am tendinţa să subliniez în exces anumite idei, simbolurile sunt îngroşate. Asta îmi vine din operă, unde spectatorii cu bani mulţi vor să stea pasivi şi să li se explice în mod vizual muzica. În teatru această vulgarizare e profund deranjantă, de parcă în sală ar fi un public de surdo-muţi sau de parţial handicapaţi. Şi atunci îmi amintesc de ce spunea Stanislavski, şi anume că cea mai bună regie e una invizibilă.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În operă, o uvertură este ceea ce este prefaţa la o carte. În prefaţă ideile sunt creionate lejer, la fel şi uvertura oferă doar o sugestie a ceea ce va urma. Materia muzicii e făcută din sunet şi tăcere. Compozitorul este cel ce poate să integreze sunetele şi tăcerea, să le unească. La operă sunt fascinat în primul rând de tăcerea de dinaintea momentului în care dirijorul ridică bagheta. Acel moment de imobilitate, de suspensie, de pauză, e plin de mister. Când repet operă, încerc să-i conving pe dirijori să prelungească pauzele între note, dar unora le e teamă. Se tem că spectatorii devin nervoşi când e prea multă linişte. Dar tăcerea are intensitate, are urgenţă, e activă. Pentru unii e nelinişte, pentru alţii mângâiere. Viaţa cântecului se naşte apoi spontan.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În teatru, condiţiile mi le creez eu însumi. Eu îmi aleg piesa, eu decid distribuţia, dar asta nu se întâmplă niciodată la operă. Dacă eu nu accept, i se oferă proiectul altui regizor. Când lucrez în operă, trebuie să nu supăr publicul, să-i ofer plăcere estetică. Cântăreţii se adaptează mai mult sau mai puţin regiei ştiind că vocea este tot ce contează. Şi regia se poate ocupa de efectele vizuale, fără să-i implice pe ei decât în mică măsură. Pentru unii, cu cât mai mult îi las în pace, cu atât mai bine. În teatru, însă, lucrurile sunt complet diferite. Mesajul unui spectacol e transmis prin actori şi dacă jocul lor e prost, nimic nu funcţionează. Decorurile, luminile, proiecţiile, în operă sunt ca nişte cârje, ca nişte proptele adăugate muzicii. Dar muzica singură produce continuitatea. În teatru, continuitatea e mai greu de obţinut pentru că actorilor le lipseşte muzica.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începutul repetiţiilor în teatru, mulţi actori mormăie la prima lectură textul. Abia încep să-l descifreze, nici nu ştiu să-l citească bine. La operă, opusul. Toţi soliştii ştiu pe dinafară muzica şi textul, poate au mai cântat rolul şi în alte locuri. Când deja, la 10 dimineaţa, tenorul urlă ca taurul aria din "Trubadurul" pe mine mă intimidează. Nu ştiu ce aş mai putea să-i spun. El este perfect. E gata de premieră. Eu nu mai am ce să-i mai spun. Durata repetiţiilor în operă e de obicei mai scurtă decât în teatru, nu am timp nici să elimin clişeele de actorie că deja trebuie să înceapă repetiţiile cu orchestra. În teatru, regizorul este alături de actori până la premieră.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântăreţii au obiceiul să se mişte în ritm cu muzica. Când trupul imită pleonastic ceea ce vocea cântă e o catastrofă. Tenorul cântă cu mâna pe piept "te iubesc", dar nu-i cântă direct sopranei, cum ar trebui, ci la rampă, privind semeţ spre balcon sau, când e nesigur pe el, se uită fix la dirijor. Clişeele sunt greu de eliminat în operă. Totul e artificial la culme şi de-a dreptul caraghios. Manierismele şi clişeele abundă şi în teatru, dar totuşi actorii, în special cei tineri, au mult mai mult ambiţia să joace mai aproape de viaţă.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticii academici susţin că regia modernă distruge opera. Dar eu nu cred totuşi că "Traviata" poate fi distrusă de un regizor. Imposibil. Pentru că muzica este atât de puternică încât nu ai cum să o distrugi. Muzica triumfă peste orice inepţie a orgoliului regizoral. În teatru, piesele sunt mult mai vulnerabile. Până şi Shakespeare şi Cehov pot părea plicticoşi şi neinteresanţi când sunt în mâinile unui regizor mediocru.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare trăim zilnic un paradox: idealuri pe de o parte, ajustări şi compromisuri pe de altă parte. Noi azi ne tragem de şireturi cu Dumnezeu, Hamlet însă nu îndrăznea să se bată pe umăr cu Tatăl său.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce este considerat Hamlet periculos? Pentru că pune întrebări. Pentru că gândeşte. Într-un sistem politic corupt nu e bine să gândeşti, nici să pui întrebări. E periculos. Hamlet ne aminteşte mereu că spectacolul trebuie să fie periculos. Să te pună faţă-n faţă cu adevărul. Dar e un lucru verificat: pe mulţi oameni adevărul îi face foarte nervoşi.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

regizor

Regizorul este un fel de locţiitor al lui Dumnezeu în creaţie.

definiţie de Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul artei este acela de a-l pregăti pe om pentru moarte.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!