Viaţa lui I.L. Caragiale de Şerban Cioculescu

Ca scriitor obiectiv de educaţie clasică şi ca artist care disociază arta de producător, Caragiale socotea nepotrivit amestecul cercetătorului literar în viaţa particulară a autorilor. Când i se cereau referinţe biografice, în vederea unor studii, opunea refuzuri categorice. Aşa i-a răspuns lui Horia Petra-Petrescu care pregătea la Lipsca o teză de doctorat despre opera lui Caragiale: "... mărturisesc că nu-nţeleg. Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele! Şi eu socotesc că d-ta despre aceste opere vrei să faci un studiu critic de literatură şi artă – iar nu despre umila mea familie vreunul eraldic."

Şerban Cioculescu în Viaţa lui I.L. Caragiale, Obârşia şi ascendenţii (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate figurile noastre scriitoriceşti, nici una nu ispiteşte mai mult biografia decât aceea a lui Caragiale. Prin originalitatea temperamentului, cât şi prin aspectele variate ale existenţei, omul sugeră tot atâta, dacă nu mai mult decât însăşi opera lui. Ca şi Oscar Wilde, scriitorul român ar fi putut spune că şi-a pus geniul în viaţă şi numai talentul în operă. Zigzagurile vieţii şi risipa de spirit verbal, egoismul epicureu, cu înfrângerile suferite, conştiinţa profesională şi cinismul afişat sunt atâtea elemente care fac posibile interpretările unei biografii "literare", ca să nu spunem "romanţate". Caragiale îşi va găsi, fireşte, scriitorul de mare talent care să-i învie chipul.

Şerban Cioculescu în Viaţa lui I.L. Caragiale, Prefaţă (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!